Concurs aniversar cotosra.ro!

concurs aniversar

Anul 2012 și 8 iunie. Exact de atunci există acest blog.  Prima dată s-a numit doarbaiamare.blogspot.com. După, a devenit doarbaiamare.ro. Iar într-un final, aproximativ de un an și jumătate, se numește: COTOSRA.ro.

Urmează niște cifre seci, dacă nu vreți să le vedeți, treceți la paragraful următor :). Am 1812 articole publicate!!! 3400 de comentarii aprobate și decente (99%). Mă laud și cu o apariție la TV și mai multe articole preluate în presa locală și cea națională.

Iar, ca să nu treacă neobservată toată treaba aceasta m-am gândit să vă recompensez. Pe doi dintre voi și în limita bunului simț. Primul loc va primi din partea mea un voucher de 150 de lei, pe care îl poate consuma la Restaurant Millenium din Centrul Vechi. Dacă va fi hapsân va merge singur, dacă nu, își va duce și prietenii :). Al doilea va primi din partea mea o eșarfă cu Minaur Baia Mare!

Ce trebuie să faceți ca să participați? Simplu ca Megszentségteleníthetetlenségeskedéseitekért! Intrați pe pagina de facebook cotosra.ro. Acolo veți regăsi acest articol. Iar în secțiunea de comentarii a acestui articol postați o poză cu voi și Baia Mare! Da, orașul Baia Mare. Pentru că îl iubim și pentru că blogul acesta este un blog asumat Patriot Local!

Poza voastră trebuie să primească aprecieri. Multe. Pozele care adună cele mai multe like-uri, primesc premiile. Ați înțeles? Sper că da.

Premiile nu se raportează și nu se schimbă în bani. Dacă nu îți revendici premiul în 24 de ore de la anunțarea câștigătorilor, alegem pe următorul. Și tot așa.

Concursul începe azi și se termină în 7 iunie la ora 23:59. Nu de alta, dar vreau ca în 8 iunie să anunț fericiții câștigători.

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*