Ne-am c***t pe noi!

Sâmbătă, HCM a reușit un lucru extrem de rar. Cât timp s-a desfășurat partida cu Metz, orașul din Baia Mare a fost paralizat. Lumea s-a strâns pe la baruri sau în fața televizoarelor pentru a fi martori la prima victorie a echipei…în deplasare, că acasă am cam bătut tot prin CL.

Doar că, vedeți voi, socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. Înainte partidei am sesizat o doză prea mare de optimism. Toată lumea era sigură de victorie, unii își puneau doar problema scorului: de la 5 în sus sau la 5 goluri le batem pe franțuzoaice? Știți ce s-a întâmplat???

În nici 60 de minute, Metz s-a distrat cu HCM. Ne-au scos handbalul din cap, cum ar zice tribuna B din Sala Polivalentă. Am văzut destule meciuri ale echipei, încât să afirm fără echivoc, un meci mai slab ca acesta rar mi-a fost dat să văd. Nu ne-a ieșit nimic. Nici măcar motivaționalul de la pauză! (așa a zis Costică)

Și știți ce-am mai văzut eu? Un șir întreg de lamentări, amenințări, scrisori de dragoste, motivaționale etc. De ar fi să le adunăm ar ieși o ciorbă bună :)). Fan Club HCM este o sursă inimaginabilă de tragedie și comedie. Poate așa trebuie să fie. Ne place să dramatizăm. Viață de suporter…

Dar știți ce ar trebui să facem??? În loc să ne c***m pe noi, echipă și suporteri, ar trebui să mergem la următorul meci și să le susținem pe fete. Nu cred că este așa de greu. Au pierdut. Un meci. Cu siguranță vor mai pierde și altele. Iar noi, ca și suporteri, avem datoria să le încurajăm. După fiecare eșec, dacă îți iubești echipa, încurajeaz-o.

Admonesteaz-o în particular. Înjură antrenorul, jucătoarele, stafful acasă la tine. La sală fă-ți datoria. Prin anii 2000, HCM nu trecea prin cea mai bună perioadă din istoria ei. În sală eram maxim 100 de persoane la meciurile importante. Câte vorbe de duh și-au primit jucătoarele în pauză și la Delfinul, greu de imaginat. Însă, în cele 60 de minute, ăia 100 câți eram acolo, am aplaudat și încurajat echipa. Indiferent de rezultatul de pe tabelă.

Asta trebuie să faceți vineri și cam tot timpul. Sala Polivalentă nu este teatru! Aici se vine pentru a încuraja HCM/Minaur. Măcar din respect pentru ăia 100 care au făcut-o atunci când ne zbăteam jooooooos de tot!

Foto

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*