Proiect împiedicat

Sau mai bine spus administratori incompetenți. Odată cu aderarea la UE, statele membre au trebuit să își asume anumite obligații. Una dintre cele mai importante se leagă de protecția mediului și de modul în care se gestionează deșeurile.

De la început ne-am bătut cu pumnul în piept că în Maramureș se drege și se face. Până la ora actuală, cel puțin doi președinți de Consiliu Județean s-au lăudat că edificiul care va sorta gunoiul va căpăta formă în mandatul său.

Bineînțeles că nu s-a întâmplat așa, birocrația românească corelată cu cea europeană, au făcut ca această soluție salvatoare să devină o povară pentru toți cei care ne guvernează.

După ce au încercat să amplaseze clădirea prin diferite puncte ale județului, într-un final, au primit aprobarea unei localități din apropierea orașului Baia Mare ( 15-20 de km). Doar că și aici sunt mai mulți cetățeni nemulțumiți de decizia autorităților locale și județene.

Asta a întârziat iar procedurile de achiziții și licitații, însă anul acesta, prin martie, cei din CJ dădeau asigurări că în toamna a.c. vor demara lucrările. Acum, au revenit asupra celor spuse și ne asigură că vor începe lucrările de anul viitor.

E vorba de un proiect de 62 de milioane de euro, o clădire și un sistem de sortare și colectare modern. Lipsa de interes, lipsa unor oameni capabili, lipsa unor proiecte viabile pot periclita șansa la un mediu mai curat.

Sursa foto.

12 comentarii

  1. Adică îţi dă UE banii necesari şi tu, cel mai mare dintre edili, nu faci nimic?
    Nu-i o situaţie aparte. Dacă nu-i iese omului ceva, de ce să-şi bată capul?

  2. Cand n-avem bani, nu avem bani, dar când avem ce facem, ne batem joc?
    Mda, felicitări guvernamentalilor!

  3. Tipic… aş zice, fenomen natural la noi. La mine în zona tot aşa se petrec lucrurile, se vântură hârtiile de la o autoritate la alta (a se citi: se aruncă pisica dintr-o ogradă într-alta), iar rezultatul: ZERO. DA’ vorba unui antecomentator: „dacă nu-i iese şi omului ceva…”

  4. Până pe vremea nepoților noștri cu siguranță vor exista și astfel de centre de reciclare. Oricum e păcat că nu putem face ceva acum când încă mai avem ce proteja…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*