Târg de jucării ASSOC

copiiilaassoc

Atunci când vezi că se organizează un târg de jucării pentru copiii, nu poți rămâne pasiv. Faci tot ce îți stă în putință pentru a promova și a convinge cât mai mulți oameni să participe. În special, dacă e organizat de cei de la ASSOC.targdejucariilaassoc

Deci, dacă nu aveți program în data de 1 Iunie, de la ora 17, la sediul ASSOC se va organiza a V-a ediție a Târgului de Jucării. Sunteți invitați cu toții, cu mic cu mare. Se va percepe o taxă de 5 lei pentru păturică, iar suma strânsă va fi folosită în susținerea beneficiarilor „Cantinei Sociale-Masa pe Roți”.

Se vor organiza ateliere de confecționat zmee, va fi muzică și multă distracție. Să nu uitați jucăriile, care se vor vinde, se vor schimba sau se vor dona. Fiecare jucărie donată va ajunge la „Centrul de Zi Ștefan Luchian”, din Baia Mare.

De aflat ați aflat, acum depinde de conștiința fiecăruia dacă participăm ori ba. Dar să știți că faptele bune se contabilizează undeva.

4 comentarii

  1. „Dacă oamenii sunt buni doar pentru că se tem de o pedeapsă şi speră într-o răsplată, atunci suntem, într-adevăr, o adunătură jalnică.”
    Alberst Einstein

  2. Nu stiu daca toti se tem, insa oamenii in ziua de azi trebuie impinsi de la spate, pentru ca am ajuns o adunatura jalnica. Din pacate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*