Trimiteți un mail deputatului sau senatorului vostru!

alegeri prezidentiale

De ce?

Ca să îi puneți la treabă, de aia.

În primul rând acum ar trebui să le scrieți urgent un mail în care să îi rugați să voteze pentru aprobarea OUG 14 și abrogarea OUG 13.

Așa de început. După, puteți să le cereți lunar detalii despre ce fac ei acolo, în Parlament.

Aflați ce deputat și senator (aici vă fi mai dificil, ăștia merg incognito)vă reprezintă și cu un simplu click ați aflat și adresa lor de mail. Tot ce trebuie să faceți este să le trimiteți un mail.

Uite și un model.

Stimate domnule/doamnă …,

Mă numesc A B și sunt domiciliat în circumscripția MM pe care o reprezentați în Parlamentul României.

În această calitate, vă scriu pentru a vă cere să votați pentru aprobarea Ordonanței de Urgentă a Guvernului nr. 14/2017 (cea care abrogă OUG 13) și să votați pentru respingerea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 13/2017. Personal NU sunt de acord cu modificările introduse de OUG 13 și nici cu maniera în care aceasta a fost adoptată, mai ales după ce în campania electorală și în programul de guvernare astfel de planuri nu au fost niciodată menționate.

În particular pentru OUG 14/2017, vă rog să susțineți următoarele modificări ale textului Ordonanței, modificări ce sunt necesare pentru a elimina diverse riscuri de neconstituționalitate din textul acesteia, astfel:

Punctele 1. și 2. ale Articolului II se modifică și vor avea următorul cuprins:

1. Alineatul (5) al articolului 25 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
“(5) În caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) texa întâi, lit. e), f) – cu excepția prescripției, i) și j), în caz de încetare a procesului penal in caz de incetare a procesului penal ca urmare a retragerii plangerii prealabile, precum si in cazul prevazut de art. 486 alin. (2), instanta lasa nesolutionata actiunea civila.”

2. Alineatul (2) al articolului 215^1 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
“(2) In cursul urmaririi penale, controlul judiciar poate fi prelungit de catre procuror, prin ordonanta, dace se mentin temeiurile care au determinat luarea masurii sau au aparut temeiuri noi care sa justifice prelungirea acestuia, fiecare prelungire neputand sa depaseasca 60 de zile. Prevederile art. 212 alin. (1) și (3) se aplică în mod corespunzător.

Am speranța că veți acționa în interesului cetățenilor pe care îi reprezentați și între care mă număr. Menționez că nu sunt de acord cu introducerea unor măsuri similare celor din OUG 13 nici printr-un proiect de lege clasic, ci consider că astfel de măsuri sunt împotriva modernizării României.

Cu stimă,

A B.

Insistați. Vorbiți cu lumea să facă la fel. Puneți presiune pe ei. Nu lăsați să legalize hoția!

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*