De la meciurile din Suedia, până la atmosfera electrică din Baia Mare, Amelia Lundbäck a parcurs un drum definit de ambiție și o moștenire de familie impresionantă. Fiica reputatului antrenor Rustan Lundbäck, coordonatoarea de joc a celor de la CS Minaur mi-a oferit un interviu sincer despre provocarea de a juca în una dintre cele mai puternice ligi din lume. Descoperiți, în rândurile de mai jos, povestea unui „creier” de pe teren care a învățat că, în handbal, succesul nu este niciodată de la sine înțeles.
Fiecare sportiv are un „punct de plecare”. Privind înapoi la perioada petrecută în Suedia, care este prima ta amintire legată de handbal și când ți-ai dat seama că acesta va deveni profesia ta?
Amelia Lundbäck: Sinceră să fiu, spun mereu că m-am născut în lumea handbalului. Tatăl meu (Rustan Lundbäck) este un antrenor de mare succes, meserie pe care a practicat-o pe tot parcursul copilăriei mele. Asta a însemnat că handbalul a fost o parte importantă din viața mea încă de la început. O zi obișnuită pentru mine arăta așa: tata mă lua de la școală și mergeam direct la sala de handbal. Mai întâi era antrenamentul lui (cu echipa masculină Sävehof), apoi cel al băieților de vârsta mea, cu care uneori mă antrenam și eu, iar în final propriul meu antrenament cu fetele de vârsta mea. Deci, petreceam foarte multe ore în sală.
Acest lucru m-a modelat enorm și, de fapt, am reflectat mult la asta în ultimii ani. Am considerat întotdeauna că toate succesele și etapele importante pe care le-am atins în handbal sunt de la sine înțelese. Așa că acum încerc să mă bucur mai mult de tot și să nu mai iau totul ca pe un dat. Pentru că un obiectiv clar pe care l-am avut încă de mică a fost ca handbalul să fie jobul meu, cel din care să îmi pot câștiga existența. Și exact în acest punct mă aflu acum, pentru prima dată în viața mea. Așa că este important să mă bucur și de reușite.
Trecerea de la liga suedeză la cea din România este un pas mare. Care a fost cea mai dificilă parte a adaptării la stilul de joc românesc, comparativ cu ceea ce erai obișnuită în Scandinavia?
A.L.: Aș spune că stilul de joc în sine nu este atât de diferit la feminin. Totuși, nivelul este mult mai ridicat în prezent în liga românească. Parțial, acest lucru se datorează faptului că liga suedeză este acum foarte tânără. Pentru mine, însă, cea mai mare diferență a fost tot ceea ce ține de contextul din jurul sportului. A fost prima dată când m-am mutat în afara Suediei și nu mai trăisem niciodată exclusiv din handbal. În Suedia este normal să studiezi sau să ai un alt job în paralel.
Acest lucru a însemnat că volumul antrenamentelor de handbal a crescut semnificativ. La majoritatea echipelor din Suedia ai doar 4 ședințe de handbal pe săptămână. Aici, și mai ales anul acesta, am avut câte două antrenamente pe zi și este clar că efortul este mult mai mare.
Ești de ceva timp la CS Minaur. Cum ai descrie atmosfera din vestiar și conexiunea pe care o ai cu fanii locali?
A.L.: Aș spune că atmosfera din vestiar este foarte bună. Suntem o echipă cu fete de treabă, care încearcă să se susțină reciproc. Suntem un grup care are nevoie de multă voie bună în viața de zi cu zi și încercăm să ne ridicăm moralul uneori cu ajutorul muzicii bune. Uneori trebuie pur și simplu să-ți păcălești puțin creierul, să crezi că te simți mai bine decât te simți de fapt (râde).
Partea negativă este că uneori volumul nostru și al muzicii este poate prea ridicat… vorbim, țipăm și râdem foarte tare. Uneori te mai dor urechile. Iar eu sunt, probabil, una dintre cele care contribuie la asta, din păcate! În ceea ce privește suporterii noștri, nu pot spune decât că sunt absolut fantastici. Chiar ne ajută mult și cred că Baia Mare este cu siguranță una dintre echipele cu cei mai buni suporteri din ligă, așa că este fantastic!
Pe lângă handbal, cum este viața pentru tine aici, în Baia Mare? Există vreun loc anume în oraș sau vreo tradiție românească pe care ai ajuns să o îndrăgești?
A.L.: Ca să fiu complet sinceră, nu prea mă pricep să găsesc lucruri de făcut în afara handbalului în momentul de față. Se mai întâmplă să merg la cinema sau să ies la o cafea cu cineva din echipă. Uneori mai construiesc câte o floare din Lego sau pictez ceva. În rest, programul meu înseamnă în mare parte antrenamente și odihnă între ele.
În ceea ce privește România în general, tradițiile sunt destul de similare cu cele din Suedia. Dar un lucru pe care l-am descoperit în România este că ador sarmalele. Mai ales cele făcute de Andreea Ianăși – sunt de departe cele mai bune pe care le-am gustat!
Ca centru, tu ești „creierul” echipei pe teren. Cum a evoluat stilul tău de lider de când ai ajuns în România?
A.L.: Aș spune că a evoluat mult. Simt că atuurile mele au ieșit bine în evidență aici și au fost apreciate, ceea ce, desigur, mă bucură. De asemenea, mă bucur de multă încredere din partea antrenorilor mei de aici și am ocazia să controlez multe aspecte, mai ales pe faza de atac. Sper să pot beneficia de această experiență dacă voi dori să devin antrenoare de handbal pe viitor. Pentru că, până la urmă, e o trăsătură care se transmite în familie, ca să spun așa.
Ai câștigat campionate în Suedia și ai jucat la un nivel internațional înalt. Dacă ar fi să alegi un singur meci sau un moment din cariera ta care te-a definit ca jucătoare, care ar fi acela?
A.L.: Oh, ce întrebare dificilă! Am câteva momente de referință pe care le voi ține minte mereu. Dar unul dintre cele mai frumoase este cel în care am jucat pentru Sävehof și am marcat 8 goluri împotriva lui Györ, în Champions League. A fost un sentiment extraordinar ca, la doar 20 de ani, să demonstrez că pot face performanță la cel mai înalt nivel. În acel an, am devenit și cea mai bună marcatoare suedeză din întreaga ediție de Champions League, deși am ratat ultimele două meciuri din cauza unei fracturi la mână.
Anul trecut am vorbit cu Teodora Damian, un mare talent din noua generație. Din perspectiva unei jucătoare cu experiență internațională, cum vezi progresul tinerelor jucătoare de la club?
A.L.: Este întotdeauna important ca jucătoarele tinere să aibă răbdare. Și să profite de orice ocazie pentru a demonstra la antrenamente cât de mari sunt ambițiile lor. Pentru că unul dintre cele mai mari talente pe care le poți avea este acela de a te antrena din greu. Dacă ești dispusă să faci asta, atunci vei reuși pe termen lung. Liga românească este foarte puternică în acest moment și poate fi dificil pentru o jucătoare tânără să primească multe minute pe teren. Dar dacă au răbdare și continuă să muncească din greu, sunt convinsă că vor reuși.
Sportul de performanță nu este întotdeauna ușor. Care este cea mai importantă lecție pe care ai învățat-o dintr-un moment dificil sau dintr-o înfrângere în cariera ta?
A.L.: Ca întotdeauna în sportul de elită, accidentările reprezintă o provocare extremă. Te lupți să fii la cel mai înalt nivel tot timpul și, din păcate, uneori apar accidentările. Este deosebit de greu atunci când acestea vin în perioade foarte frumoase. Apoi, sunt și extrem de nepricepută în a gestiona înfrângerile. Mă simt foarte prost și, de cele mai multe ori, nu pot dormi deloc după un meci pierdut. S-au mai îmbunătățit lucrurile față de înainte, dar încă este foarte dificil. Așa că aș spune că învăț constant lucruri noi și caut modalități de a gestiona aceste stări.
Când se sting luminile și antrenamentele se termină, cine este Amelia Lundbäck? Care sunt lucrurile care te ajută să te relaxezi și să îți încarci bateriile?
A.L.: 100% familia mea. Sunt cu adevărat o persoană atașată de familie și este foarte important pentru mine să mă simt bine și în afara handbalului. După cum spuneam, handbalul a fost mereu prezent în viața mea și, prin urmare, este o parte importantă din mine. Totuși, cred că este esențial să nu mă identific doar ca „Amelia, handbalista”. Prin asta vreau să spun că, de exemplu, dacă m-aș lăsa de handbal astăzi, aș avea în continuare o viață de care să fiu foarte mulțumită. Și cred că acest lucru este extrem de important. Dar, pentru moment, desigur că nu prea există spațiu pentru alte lucruri. Așa că, acum, mă voi bucura de această etapă a vieții mele și mă voi concentra pe handbal.
Pentru toți cititorii cotosra.ro și pentru fanii echipei Minaur care vă susțin în fiecare săptămână, ce ați dori ca aceștia să știe despre obiectivele tale pentru restul sezonului?
A.L.: În primul rând, aș dori să le mulțumesc enorm tuturor celor care ne susțin, atât în momentele bune, cât mai ales în cele dificile. Înseamnă mult pentru noi și vă vedem și vă auzim! Apoi, aș vrea să spun că obiectivul nostru va fi întotdeauna acela de a câștiga următorul meci. Iar un scop major este, desigur, să ajungem cât mai departe în Europa și să obținem în campionat o poziție care să ne asigure calificarea în competițiile europene și anul viitor. Minaur este o echipă cu o istorie bogată și sperăm să putem contribui la scrierea acestei istorii în viitor.
Rămâne de văzut cum va continua parcursul ei în culorile portocaliu-negru, dar un lucru este cert: viitorul handbalului în Baia Mare are, prin ea, o voce matură și plină de determinare.
p.s.: the English version of this interview is available upon request. If you would like to receive it, please send us an email (contact@cotosra.ro)
Foto CS Minaur
Leave a Reply