1905 06 18

A încetat din viață, la Fiume, cel mai de seamă prinț regal, Arhiducele Iosif Carol de Austria. Încă din luna ianuarie, națiunea noastră a urmărit cu adâncă îngrijorare veștile triste venite de la palatul său. El a fost un adevărat scut de apărare pentru poporul maghiar, pe care l-a iubit din tot sufletul. Iată însă că moartea ni l-a smuls tocmai pe cel în care ne puneam cea mai mare încredere și speranță. Profund îndurerată, întreaga națiune – de la mic la mare – se reculege acum în jurul catafalcului său. Am pierdut în el un părinte luminat, care a știut să ne înțeleagă aspirațiile și care a ostenit, cu trup și suflet, pentru împlinirea lor. Trupul său neînsuflețit va fi transportat la Budapesta. Înmormântarea va avea loc luni, la ora 16:00, în acord cu cel mai profund doliu al întregii țări.

Se primesc ca pompieri persoane care au satisfăcut stagiul militar și au un trecut nepătat (purtare morală ireproșabilă).Cei interesați se pot prezenta la Baia Mare, la sediul/pichetul pompierilor orașului.

Comitetul de conducere al muzeului a ținut o ședință în ziua de 3 a acestei luni, sub președinția domnului Gyula Schönherr. În deschiderea întrunirii, cei prezenți și-au exprimat profunda compasiune și regretul față de trecerea în neființă a domnului Meszlényi, după care s-a trecut la ordinea de zi, domnul Árpád Székely fiind ales ca nou membru în cadrul comitetului. Pentru rezolvarea problemelor administrative, domnii Ottó Lakatos și László Moldován au fost mandatați să caute și să închirieze un spațiu corespunzător pentru adăpostirea bibliotecii. De asemenea, în ceea ce privește viitorul sediu al muzeului, domnul Béla Stoll a fost împuternicit să inițieze negocieri cu Biserica Evanghelică Reformată, în vederea unei eventuale achiziții a clădirii în care funcționează actuala școală.

Fanfara minerilor va susține un concert de muzică de promenadă marți, 20 iunie, la ora 18:00, în parcul orașului. Programul muzical al evenimentului va cuprinde, în ordine, marșul „Dedicație” de Schneider, o polcă franceză compusă de Gannett, cu un solo de Schebelik, urmată de uvertura operei „Bánk Bán” de Ferenc Erkel. În a doua parte a concertului, publicul va putea audia un cuplet fluierat din opereta „Primăvara” de Reiter, o suită de cântece ale curuților de Nyáry și, în încheiere, marșul „Jászkun” de Müller.

Se vor logodi: Paládi Lajos și Szabó Juliánná, Libik István și Kruzsnyiszki Mária Emilia.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*