A decedat Harácsek József, om de afaceri, ales în consiliul local, ales în consiliul comitatului și un băimărean iubit de cetățenii orașului. A trăit 85 de ani.
A avut loc ședința anuală a Asociației Muzeeale Baia Mare. Conducerea a cerut orașului să se grăbească cu lucrările de renovare la camerele din clădirea fostei judecătorii, pentru că spațiul actual devine neîncăpător.
Dr. Berks Aurél a fost ales ca medic secundar în Baia Sprie.
Mády János a fost avansat în funcție, a devenit subinginer la monetărie.
Sípos Lajos a donat 10 coroane pentru Asociația Femeilor Izraelite din oraș.
Hornul Turnului Sfântul Ștefan a luat foc. Incendiul a fost stins repede, dar sunt pagube însemnate la acoperiș.
În oraș avem la ora actuală 6 bolnavi de tifos și 1 bolnav de scarlatină.
Se vor logodi: László Ferencz și Pap Mária, Mocsirán László și Magurán Johanna.
Lasă un răspuns