1903 03 22

Guvernul Szél nu are de gând să aducă investiții în Baia Mare.

Firma de asigurări Fonciere din Budapesta a donat 30 de coroane pentru pompierii din oraș.

O nouă tentativă de furt în oraș. De data aceasta hoții au încercat să pătrundă în magazinul lui Schwarcz Lajos, dar nu au reușit.

Tyuzbáján Juon, în vârstă de 55 de ani, a fost găsit mort în zona morii. Se pare că s-a înecat în râul Săsar. Omul nu era cunoscut ca bețiv, se pare că e vorba de un accident.

Târgul organizat la începutul săptămânii a fost un real succes. Atât vânzătorii, cât și cumpărătorii au plecat acasă mulțumiți.

Senkálszky Mihály, fost șef de poliție, a fost evacuat din clădirea primăriei, unde a primit o cameră din partea orașului, și s-a mutat în fosta lui locuință.

Se vor logodi: Csepregi Sándor și Turóczi Anna.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*