Luni dimineața, 29 mai 1944, peste 6000 de evrei din gheotul din Baia Mare au fost urcați în vagoane și transportați spre lagărele morții. Nu îi vom uita niciodată.
„În Mai 1944, după strângerea evreilor, am fost internat împreună cu evreii din plasele Şomcuţa şi Mănăştur în ghetoul din Valea Borcului, lângă Baia Mare, fixat într-o fermă, necorespunzător şi inaccesibil pentru un număr de cca 6440 evrei care nu încăpeau sub acoperişul fermei. Cea mai mare parte stătea afară sub cerul liber şi în vânt şi ploaie.” – Izrael Dezideriu, supraviețiuitor Holocaust.
„După cinci săptămâni de şedere în ghetou, cei care au mai rămas în viaţă – căci unii dintre cei internaţi s-au sinucis – au fost duşi la gară şi împinşi ca vitele de la spate în vagoane de marfă deschise sau închise, câte 80 de persoane într-un vagon. Bătrânii care nu puteau să parcurgă drumul până la gară, au fost duşi sub escortă de oameni înarmaţi.
Uşa vagoanelor era închisă şi ferecată cu sârmă ghimpată. În aceste vagoane nici [măcar] nu se putea dormi nefiind spaţiu suficient şi am stat înghesuiţi ca peştii.” – Berger Ileana, supraviețiuitor Holocaust.
„În ghetou, condiţiile de alimentare au fost proaste, încât am flămânzit. Nu am avut unde să stăm sub adăpost, căci la început am stat mai multe zile în ploaie. Am fost mereu bătuţi într-o cameră de tortură, situată în afara ghetoului, de către un agent şi de {către} numitul Orgovany care era mereu printre noi.” – Friedman Şarlota, supraviețiuitor Holocaust.
„S-a întâmplat în timpul ghetoului, când am venit în concediu acasă din detaşamentul de lucru 110/5. Familia îmi era în ghetou şi eu voiam să intru la ei, să-mi văd soţia şi copii şi să le duc ceva de mâncare. Spre nenorocirea mea m-am întâlnit cu banditul Zeisberger care m-a oprit şi m-a luat l-a întrebări. După o bătaie straşnică ce am suferit de la el, m-a alungat de acolo încât nu am putut să mă întâlnesc cu draga mea familie. Bătut şi cu lacrimi în ochi, am părăsit oraşul fără să-mi văd copiii şi, durere, nici n-am să-i văd în veci.” – Lampel Ludovic.
„Timp de două zile am stat toţi evreii internaţi pe câmpul liber, în ploaie şi, numai a treia zi s-au adus ceva scânduri din care au construit câteva colibe primitive conice, şi pe dedesubt cu lutul gol. Construirea acestora mergea cu atâta încetineală încât, atunci când ploua, de abia puteau să fie adăpostiţi copiii şi femeile. A trebuit să stăm unul peste altul, înghesuiţi pentru a ne pune la adăpost de intemperii.” Muscal Gizela, supraviețiuitor Holocaust.
„Omul de teroare al ghetoului era un funcţionar de la Phönix cu numele [indescifrabil] Cornel, împuternicitul Gestapoului care era veşnic în anturajul lui [indescifrabil] şi numitul când sosea în ghetou, punea pe evreii mai tineri să bată pe alţii mai slabi pentru simplul motiv că nu stăteau în faţa lui în poziţie de drepţi. Personal am văzut când acesta, pentru acelaşi motiv a lovit o femeie bătrână cu piciorul în burtă. El a fost acela care împreună cu un alt membru al Gestapoului pe care nu-l cunosc, un om înalt, blond, voinic, a adunat banii, bijuteriile şi verighetele sub ameninţarea că, dacă nu va putea aduna o anumită sumă de bani, va fi împuşcat din 10 în 10, fiecare evreu.” – dr. Gazda Akos.
„Într-un vagon de marfă am fost îmbarcaţi 75 de persoane amestecaţi, copii, bărbaţi şi femei. În acest fel am fost duşi până în Polonia…” – Lazarovici Margareta, supraviețiuitor Holocaust.
In anii ’50 am inceput scoala elementara la Somcuta Mare.Auzisem pe atunci de Varlea Borcutului,d’a nu stiam ca e un loc de trista amintire pentru comunitatea evreilor.In orice caz tin minte ca si la scoala copiii evrei erau disctriminati de catre ceilalti copii ,d’a asta din cauza educatiei de acasa a ”blandului popor roman”,cum s-a intamplat si in cazul meu pana ce singur mi-am dat seaiama ca-i nedreptate.In orice caz,dupa multi ani,imprietenindu-ma cu un proferasor evreu din Arad,mi-a facut placere sa-mi spuna ca a fost si el in vizita la Somcuta,drept ii ca nu l-a domnul Katz, pe care i-l cunosteam,dansul avand o mica pravalie langa gara cfr unde locuiam.