Am mâncat mici la terasa Millenium.

terasa millenium

Bine, am mâncat și altceva, dar despre asta în rândurile ce urmează. Pentru că, nu-i așa, v-am promis că ne vom întâlni mai des cu astfel de articole.

Vineri eram într-o dilemă destul de mare. Unde să mergem să mâncăm ceva bun prin Centrul Vechi? Eu mă tot gândesc de ceva timp la micii de la Millenium, așa că la insistențele mele, gașca a acceptat să îmi facă pe plac. Ne-am așezat la o masă de unde să putem supraveghea și activitatea copiilor, dar în același timp să ne putem bucura de soare și de umbră.

Eu mi-am comandat trei mici, iar la prețul de 3 lei/mic am avut inclus muștar și pâine. Decent, nu? Au fost buni. Nu, serios, chiar au fost buni. S-a mai comandat o porție de cartofi prăjiți (serios!), o pizza cu șuncă și coaste. Cartofii sunt cartofi, nu prea avem ce discuta despre ei. Coastele au fost bune, dar nu la fel de bune ca în alte locuri. Pizza a avut atât de multă șuncă, încât doamnele au pasat-o domnilor, rețineți că a fost totuși bună.mici la terasa millenium

Servirea a fost rapidă, iar ospătarul a fost destul de prompt. Prețurile sunt și ele aliniate celor din Centrul Vechi, nimic indecent și de speriat.

Având în vedere că mergem cu copilașii după noi, nu stăm până seara târziu pe acolo. Dar am văzut pe pagina lor de facebook că în week-end au muzică live. Muzică clasică!

Abia aștept să mergem la următoarea „victimă” 🙂 .

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*