Vagoanele metroului serpuiesc de-a lungul sinei. E dimineata, toate scaunele sunt ocupate, dar oamenii s-au retras deja in cochiile lor. Toti stau cu ochii in telefoane, chiar daca alaturi copiii intreaba sau spun ceva. Refugiul in lumea virtuala nu este o solutie. Deodata apare o doamna eleganta, frumoasa si plina de viata. Este tipul acela elegant si atent, care detine o colectie de ceasuri de mana pe care le asorteaza cu grija. Poarta culorile toamnei si s-a dat cu un parfum cu aroma de fructe. Cand ea trece prin vagoane, ochii se dezlipesc de ecrane, uimiti de frumusetea din jur.
Un copil se alinta langa mama lui si ii spune:
-Decat telefoane, mai bine iti cumperi ceasuri , mama! Ea il priveste atenta si intelege lectia. De vreo trei ori au intrebat-o oamenii cat este ceasul, dar asculta muzica in casti, asa ca nu le-a dat niciun raspuns. Nici lui nu-i da cand se pierde pe retelele de socializare si da like-uri pozelor si trece in revista postarile prietenelor. E asa un fel de autism comunicational si atunci ne miram de ce, mai tarziu copiii nu comunica.
In mod sigur achizitia unor ceasuri dama inseamna mai multa dragoste fata de cei dragi. Ele, cu mecanismele lor performante in masurarea timpului, ne invata sa pretuim secundele petrecute in compania celor dragi si sa le dedicam mai mult din timpul nostru.
Sunt ceasuri empatice, care iti arata cat de rau te simti, cand incerci sa-i spui un lucru important unei persoane apropiate, iar ochii sai sunt pironiti in telefonul mobil…Nu spun ca telefoanele supeinteligente nu sunt bune sau nu sunt de actualitate, dar ceasurile sunt mult mai iubitoare si mai umane. Ceasul reprezinta o chemare catre punctualitatea in relatia cu ceilalti, comunicare decenta si ajutorul reciproc.
Lasă un răspuns