Băimăreni, nu vă pasă oare, că Minaur moare?!?!?

minaur moare

Daniel Bera: Cred că a observat toată lumea că nu mai suntem echipa campioană de anul trecut. Ne pare rău de suporterii din Baia Mare, de cei care ne-au însoţit la Turda, am ajuns la capătul puterilor, şi eu şi colegii mei. Nu înţeleg cum o echipă campioană a ajuns să rămână în 10-11 jucători. Nici măcar nu suntem jucători pe toate posturile. Ce jucăm noi nu se mai poate numi handbal. Ce facem noi? Ne batem joc de handbal şi alţii îşi bat joc de noi. Eu am ajuns la capătul puterilor. Sper că sunt mulţumiţi cei care au vrut să se ajungă aici”.

Petru Pop: „Am ajuns la concluzia că cineva îşi doreşte ca noi să cedăm. În CL am ieşit cu fruntea sus. Dorinţa noastră a fost să ieşim cu fruntea sus şi din campionat, dar nu se poate rând pe rând să plece jucătorii. Nouă ni se spune când începem pregătirea, că se întorc străinii. Pe de altă parte, conducerea semnează dezlegarea tuturor străinilor, că sunt liberi să plece. Conducerea lucrează spre binele echipei? Totuşi e vorba de bani publici”. De aici.

Nu mai pot să adaug nimic. Prin presa locală e liniște. Eu am ajuns la limita răbdării. Nu pot să cred că echipa aceasta va dispărea. Iar. Pentru a doua oară o lăsăm să moară. FC Baia Mare 2010. Minaur Baia Mare 2016?!

Scutiți-mă de poveștile cu preluări și alte minciuni. Această echipă a fost NEDORITĂ încă de anul trecut de multă lume.

foto

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*