Bianca Tiron: da, voi fi campioană!!!

Vineri, HCM Baia Mare a debutat în noul sezon de Liga Campionilor. Și spre bucuria suporterilor, fetele au învins. Una dintre remarcatele acestei partide a fost debutanta Bianca Tiron. Jucătoarea adusă în vară la echipa de pe Săsar, și-a „încălzit” repede trasorul de la mână. Până la această oră, mi se pare cea mai în formă jucătoare de la echipa noastră. Iar spre norocul meu și pentru deliciul vostru, Bianca a fost amabilă și ne-a răspuns la câteva întrebări.

Bianca, te rog să ne spui ceva despre tine.

Bună ziua în primul rând. Mă numesc Bianca Tiron și sunt din Iași. Sunt o fire ambițioasă, luptătoare, sufletistă căruia îi place să îi ajute pe cei din jur, îmi plac plimbările, ieșirile cu prietenii și cu familia.

De ce ai ales să practici handbal? Sau acesta te-a ales pe tine?

Ce pot să spun? Handbalul m-a ales pe mine. La început în școală mi se părea a fi o joacă între colegi, dar la un moment dat am realizat că pot să-mi fac un viitor în acest sport. Vedeam la televizor foarte multe meciuri și a început sa îmi placă din ce în ce mai mult și să devin din ce în ce mai bună. Handbalul l-am început în Iași la școala generală, iar apoi in liceu, unde lucrurile păreau a deveni mai serioase când am început să lucrez cu Domnul Veniamin Lupan. Iar cu echipa școlii am luat de multe ori titlul national.

HCM…cum ai ajuns tu la echipa campioană?

Cum am ajuns eu la HCM? Prin foarte multă muncă și dorință. În sezonul 2013/2014 am fost dată cu dublă legitimare de către fostul meu antrenor la echipa C.S.U Neptun Constanța, acolo am avut un sezon foarte bun. Atunci campioana a început să mă urmărească, să zic așa. La sfârșitul contractului meu cu Constanța am fost contactată de HCM Baia Mare.

Te-ai integrat destul de repede în agrenajul echipei. Putem să zicem că ești „de-a casei?” 🙂

Da, m-am integrat foarte bine. Eu, aici, la HCM mă simt ca „acasă”. Această echipă m-a primit cu brațele deschise. Mă simt foarte bine la echipă și în acest oraș. Deci, da,  se poate spune că sunt de-al casei :d.

biancatiron

După mici tensiuni, pare-se că apele s-au calmat. Liniștește-ne puțin! 🙂

Ce pot să vă spun? Apele s-au calmat, au fost momente de tensiune la echipă la început, dar încet-încet lucrurile au devenit din ce în ce mai clare și limpede.  Am început să ne simțim una pe alta în teren, să fim ca o adevarată echipă și putem să ajungem cât mai sus.

Campionatul European de Handbal. La ce ne putem aștepta din partea voastră?

Acest campionat va fi foarte tare, însă noi avem un lot foarte bun, cu jucătoare foarte bune și experimentate. Părerea mea este că ne putem aștepta la un rezultat foarte bun.

Bianca, vei fi campioană anul acesta?!?!

Îmi doresc din tot sufletul să devin Campioană și da, voi fi campioană. Avem o echipă cu multă ambiție, dorință și vom da tot ce e mai bun din noi pentru a fi campioane.

Te-ai obișnuit cu orașul nostru drag?

Când am ajuns în Baia Mare nu cunoșteam mai nimic de aici. Ușor-ușor am început să învăț orașuș, care este unul foarte frumos. Sunt locuri foarte bune de ieșit cu prietenii, parcurile sun foarte frumoase. Mie îmi place cel mai mult să merg în Centrul Vechi, este un loc foarte plăcut și liniștit.

Ce ne poți spune despre publicul băimărean? Până acum, mulțumită?

Da, sunt foarte mulțumită de public. Este pentru prima oară când joc handbal cu un așa public și îmi place extraordinar de mult atmosfera. Băimărenii sun foarte devotați handbalului, iar acest lucru ne ajută pe noi, echipa, să ajungem cât mai sus. Fără ei nu cred ca am fi așa de tari.

Te rog să transmiți un mesaj suporterilor HCM!

Suporterilor vreau să le mulțumesc în primul rând că sunt alături de noi și îi așteptăm în număr și mai mare pentru că nu vor regreta. Suntem o echipă foarte puternică și datorită lor.

Foto

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*