Bookurie fara eticheta (C)

Bookurie

Rotaract Baia Mare organizează sâmbătă, începând cu ora 19:00, la braseria La Tour din Piața Cetății, târgul de cărți caritabil Bookurie fără etichetă.

Scopul evenimentului îl constituie strângerea de fonduri necesare achiziționării hranei și a medicamentelor pentru patrupedele găzduite la adăpostul de câini din Baia Mare.

Conceptul târgului este unul inedit: în schimbul unei donații, participanții vor putea să-și aleagă o carte dintre cele puse la dispoziție de către organizatori, fără a cunoaște însă titlul și autorul acesteia. Cărțile sunt împachetare în hârtie, pe aceasta fiind notat un cuvânt sau o sintagmă sugestivă pentru volumul respectiv.

Cei care vor să sprijine această cauză sunt așteptați în număr cât mai mare să îmbine utilul cu plăcutul, petrecându-și seara de sâmbătă într-o atmosferă relaxantă,  în compania altor iubitori de animale.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*