Puțini își mai amintesc astăzi de proiectul ambițios al liniei ferate înguste care trebuia să lege Baia Mare de exploatările miniere și forestiere din zona Răzoare (Mașca/Macskamező).
Construcția a început în perioada Primului Război Mondial, când zăcămintele de mangan din regiune aveau importanță strategică. Linia urma să pornească dinspre Baia Mare și să străbată satele din Țara Lăpușului, cu mai multe opriri intermediare.
📍 Printre stațiile și punctele prevăzute pe traseu se numărau:
Tăuții de Sus (Giródtótfalu), Baia Sprie (Felsőbánya), Șișești (Laczfalu), Dănești (Bajfalu), Cărpiniș (Gyertyános), Berința (Kővár–Berencze), Copalnic (Szurduk–Kápolnok), Copalnic Mănăștur (Kápolnok–Monostor), Rușor (Rózsapataka), Măgureni (Nagyhegy), Cernești (Csernefalva), Cufoaie (Kohpataka), Istvantelep, Târgu Lăpuș (Magyarlápos), Suciu de Jos (Alsó–Szőcs), Sucius de Sus (Felső–Szőcs) și Groșii Țibleșului (Tőkés).
Deși planurile vorbeau chiar și despre transport de pasageri, în realitate calea ferată a funcționat mai ales ca linie industrială, destinată minelor și exploatărilor forestiere. După 1928, odată cu dificultățile financiare ale companiei care o administra, linia a fost abandonată.
Astăzi, rămân doar urme pe hărți, documente și amintiri.
Fotografiile de epocă și harta traseului ne reamintesc de acest vis feroviar al primarului Băii Mari de altădată, Makray Mihály.
Leave a Reply