La #Mozaika călătorim în Baia Mare să aflăm istoria comunității evreiești de acolo, astăzi redusă numeric, cu o sinagogă martoră a unei vieți trecute. Vom privi la întemeietorii acestei comunități, negustori care și-au deschis aici afacerile după Revoluția de la 1848. Aflăm despre schimbările pe care le-au adus evreii în Baia Mare, atunci oraș liber regal al Regatului Ungariei.
Despre construcția templului, a unei băi, a unui cimitir, schimbările edilitare produse. Aflăm despre dezvoltarea și creșterea acestei comunități.
Vom ajunge în 1944 când au fost făcute două ghetouri. Mii de evrei au fost obligați să se mute în aceste ghetouri improprii. Unii au murit din cauza torturilor sau a bolilor, alții s-au sinucis. Ceilalți au fost deportați și cei mai mulți au pierit în lagăr.
Vedeți o istorie uitată la #Mozaika, o ediție în premieră despre comunitatea evreiească din Baia Mare, pe TVR2, producători Teodora Drăgoi și Borislav Velimirovici.
Lasă un răspuns