Cum reclamați deșeuri aruncate la întâmplare?

gunoaie la iarba verde

Atât oamenii și companiile, cât și autoritățile publice, precum primăriile pot fi amendate pentru încălcarea regulilor, când vine vorba de deșeuri.

Abandonarea deșeurilor este interzisă și pedepsită, potrivit Legii 211/2011, principala lege cu privire la gestionarea deșeurilor, cu modificările și completările ulterioare.

Ce puteți face?

Scenariul 1: Surprindeți în flagrant pe cineva care aruncă deșeuri în spații neamenajate special

Dacă sunteți în siguranță, fotografiați/filmați incidentul și marcați locația pe GPS cu ajutorului telefonului, dacă este posibil
Sunați la Poliția Locală și solicitați deplasarea urgentă a unui echipaj. Descrieți scena la care sunteți martori: detalii cu privire la locație, date de identificare ale persoanelor care aruncă deșeuri (vârsta, gen, număr inmatriculare dacă este vizibil).

Apoi este indicat să sunați la Garda de Mediu (disponibili doar în intervalul 09 – 16), să reclamați situația și la aceștia și să menționați că ați vorbit anterior cu poliția locală. Potrivit Gărzii de Mediu, echipele acestora de permanență (din afara orelor de program) pot fi sesizate prin dispeceratul 112.

Scenariul 2: Faceți câteva poze.

Scrieți o sesizare sub forma unui e-mail către Garda de Mediu cu textul:

Bună ziua,

Mă numesc ………, CNP………………, telefon ………………….și vă scriu pentru a reclama deșeuri aruncate neconform în locația …………………………. (stradă/sat/oraș/județ).

Vă rog să întreprindeți demersurile legale și să îmi comunicați situația din teren, măsurile dispuse și sancțiunile aplicate.

Mulțumesc,

…….(nume, CNP, adresa, telefon)

* Dacă aveți, atașați una, două poze.

În plus, mai sunt câteva platforme și aplicații care facilitează reclamarea gunoaielor aruncate în spații neamenajate, cum ar fi protectiamediului.org și TrashOUT.

1 comentariu

  1. Buna ziua! Pe strada Pascale Stefan din sector 2 Bucuresti pe unic viran se depozitează gunoaie adunate de pe la blocuri mai precis moloz care cine le arunca isi fac o sfacetd din asta
    Tin sa mentionez ca uneori di toata strada este plină de gunoaie
    Este chiar un focar de infecție
    Trec masini ziua de poliție dar nu se ua nici o masura

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*