Odată cu sosirea primăverii, încep să răsară și gunoaiele prin Maramureș. Fiecare localitate este corigentă la capitolul civilizație și curățenie, iar în loc să tindem spre mai bine, noi ne scufundăm din ce în ce mai tare în peturi, hârtii și pungi.
Garda de mediu, instituția care ar trebui să supravegheze și să amendeze, s-a dezmorțit și ea. Promite că în următoarea perioadă va ieși pe teren la verificat si puricat. De lucru sigur vor avea, însă ei nu vor lua măsuri.
Urmează scuzele și lamentarea primarilor din județ. Gardiștii îi vor păsui și iar păsui, până când jegul le va ajunge sub geamul de la birou. Dar nici măcar atunci nu e sigur că vor aplica legea. Prea multe P(ile)C(unoștințe)R(elații).
Oricum, amenzile lor sunt ineficiente în fața nepăsării și nesimțirii cetățenilor. Albiile râurilor sunt pline de mizerie, iar de zonele verzi nu mai zic nimic. Pe lângă schimbarea de atitudine de la gardă, ar trebui să ne schimbăm și noi, nu credeți?
Foto
Ai perfecta dreptate. In Romania sau mai bine zis in Maramures, nu se face nimic. Exista Garda de Mediu, exista Politie pentru Protectia Mediului, dar ce se face? Exact! Nimic.