În căutarea tortului perfect

cofetărie mai dulce

Nu sunt un mare fan al dulciurilor. Fie ele prăjituri sau alte derivate cu zahăr. Însă, când este vorba despre o zi de naștere aleg mereu să îmi cumpăr un tort. Da, îmi cumpăr. Nu mai stăm să pierdem vremea prin bucătărie cu făcutul. Am devenit comozi, nu? Din contră. Pentru că nu mai stăm să coacem noi torturile avem timp de multe altele.

De când avem copil am tot schimbat locațiile atunci când i-am făcut tort de ziua ei. Serios. În fiecare an altă cofetărie. Cu toate că nu ne plac dulciurile, suntem destul de pretențioși atunci când vine vorba să le consumăm. Și pentru că tortul de ziua fetiței va fi devorat de mai mulți copii ne dorim ca acesta să fie cel mai bun și cu cât mai proaspăt.

În anii ce au trecut am avut mici dezamăgiri în locurile unde am comandat torturile. Într-un an nu ne-a plăcut că a fost prea mult marțipan, în alt an nu ne-a plăcut locul unde l-am făcut etc. Mereu am găsit ceva de reproșat. Anul trecut am văzut că s-a deschis o cofetărie pe bulevardul București. Peste drum de Mc.

Perfect. Aproape de casă și de spațiul de joacă. Am intrat la ei într-o după-masă și am rămas plăcut surprins. Locul era extrem de bine aranjat. Foarte user friendly cum s-ar zice. Doamna de la tejghea ne-a preluat comanda, ne-a dat și câteva sfaturi în ceea ce privește combinațiile pentru tort. În ziua cea mare am fost după tort și totul a ieșit perfect 🙂 Atât copiii cât și adulții au fost super încântați de gust și design.

Aaa, da, nu v-am zis despre ce cofetărie tot vorbesc eu aici. Despre cofetăria Mai Dulce :). Eu cred că deja o cunoașteți destul de bine mulți dintre voi. Adevărul este că nu prea laud dacă nu este de lăudat. Oamenii de aici s-au zbătut să se facă cunoscuți pe o piață destul de aglomerată, iar faptul că rezistă acolo unde sunt este dovada vie că fac o treabă excelentă.

Apropo, știați că se poate comanda online pe siteul lor? Serios. Dacă ești din Baia Mare ai această posibilitate.

Am să îi recomand în continuare și o să le trec pragul de fiecare dată când voi avea un motiv de sărbătorit.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*