Lars Walther: împreună suntem puternici, singuri suntem pe nicăieri!

Pentru unii dintre noi vacanța s-a sfârșit. Așa stă treaba și în cazul handbaliștilor de la Minaur Baia Mare. Echipa a participat la turnee de pregătire, a avut meciuri de pregătire etc. Toate pentru a fi în mare formă pentru primul meci din acest sezon, cel de miercuri din Supercupa României. Vă puteți închipui că a fost treabă multă, dar chiar și așa, Lars Walther și-a găsit timp pentru un interviu.

Lars, pentru început eu zic să ne spui câteva lucruri despre tine.

Am 49 de ani și sunt născut în Randers, Danemarca. De la vârsta de 21 de ani am muncit ca jucător și antrenor în mai multe țări: Danemarca, Germania, Islanda, Slovenia, Italia, Polonia și România. Am avut multe experiențe plăcute în toate țările respective și am învăța foarte mult de peste tot. Pot să spun că am asimilat câte un pic din fiecare cultură pentru a forma antrenorul care sunt astăzi.

Sezonul trecut ai ales Minaur. Poți să ne spui cum ai ajuns la această decizie?

A fost o decizie foarte ușoară. Clubul mi-a prezentat un plan foarte îndrăzneț. Iar după ce am văzut orașul și oamenii, după ce am discutat și cu domnul primar, nu a fost greu să iau o decizie.

Am reușit să fim campioni din primul sezon cu tine antrenor. Credeai de la început că se poate asta?

Cu toții am avut un sentiment că putem termina în oricare din primele trei locuri. Când construiești o echipă nouă este foarte greu să știi cât timp îți va lua să implementezi toate lucrurile noi. Dar jucătorii au fost foarte dornici să învețe și să progreseze, așa că a fost o plăcere să lucrez cu ei. Iar rezultatele nu au întârziat să apară.

Vedem o echipă foarte unită. Care este secretul?

Cred că cel mai mare secret este că noi vorbim despre tot. Un jucător mă poate întreba orice, eu niciodată nu o voi lua personal. Spunem tuturor exact ceea ce simțim, însă acest lucru nu înseamnă că poți să faci tot ce îți trece prin cap. Ne respectăm unii pe alții. În timpul jocurilor, când este presiune deciziile le iau eu, bineînțeles. Dar după meci putem vorbi despre asta, să învățăm din greșeli, să nu le mai repetăm. Iar ceea ce vorbim, nu trece de ușa vestiarului.echipa-minaur-baia-mare

Cine crezi că va fi cea mai periculoasă contracandidată în acest sezon?

Cred că în acest an vor fi patru cluburi care se vor lupta de la egal la egal, însă este greu de spus la ora actuală. Dar cred că noi, Dinamo, Odorhei și CSM vor fi echipele de top din acest sezon.

La ce ne putem aștepta în acest sezon în grupele Champions League?

Asta este o întrebare destul de grea. Credem în noi înșine, însă știm că și celelalte echipe sunt foarte bune. Cred că va fi o luptă foarte strânsă în grupă, oricine poate învinge pe oricine. Sperăm să câștigăm majoritatea jocurilor de acasă, care sunt cruciale dacă ne dorim o calificare mai departe. Contăm pe sprijinul fanilor, pentru că atunci se pot întâmpla lucruri frumoase. Favorita grupei noastre pare să fie Skjern Handball.

Unde vezi echipa la finalul campionatului și a parcursului european?

Dacă totul merge bine în privința accidentărilor, atunci cred că putem să merge până la capăt în campionat și să trecem și de grupe în CL. Dar sunt foarte mulți factori de care trebuie să ținem cont pentru a reuși acest lucru. Acum ținem pumnii strânși și muncim pentru a crește în joc și sperăm că la final să fim foarte fericiți.

Este Baia Mare un oraș pe placul tău?

Baia Mare este un oraș foarte frumos. Oamenii de aici sunt foarte primitori și amabili. Iar administrația face o treabă excelentă pentru a-l menține atractiv. De la o lună la alta vezi îmbunătățiri în diferite locuri din oraș. Îmi place și mâncarea, care este foarte bună. Deci per total, este foarte ușor să mă simt ca și acasă aici.

Suntem renumiți pentru spectatorii de handbal. Ți-au făcut o impresie bună sezonul trecut?

Suporterii noștri… Din adâncul inimii vă spun, că pot face diferența pentru noi. Sunt alături de noi și la bine și la greu. Asta îi face SUPORTERI. Este ușor să fi suporter când totul este roz. Însă, suporterii noștri ne-au demonstrat că putem conta pe ei. Vom face tot ce depinde de noi pentru a-i răsplăti. Acest sezon, va fi deasemnea foarte important. Fanii noștri pot crea cu adevărat o atmosferă și avem nevoie de asta, în special în meciurile dificile.

Un gând pentru suporterii echipei Minaur?

Împreună suntem puternici, singuri suntem pe nicăieri. Hai Minaur!

 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*