Mirii Maramureșului

Grupul de presă “TV Sighet, Radio Sighet FM, siteul de știri MaraMedia.ro” și compania de producție PLAYMAKER anunță lansarea începând cu data de 1 septembrie 2014 a proiectului multimedia „Mirii Maramureșului”, o competiție care se derulează online și pe televiziune și care va desemna în fiecare an Cea Mai Frumoasă Nuntă din Maramureș din anul respectiv.

miriimaramuresului

La concurs pot participa tinerii din zona Maramureșului care și‐au celebrat căsătoria în anul în curs, iar câștigătorii competiției vor primi din partea organizatorilor și a sponsorilor Trofeul „Mirii Maramureșului” și Marele Premiu în valoare de 3.000 de lei. Pentru anul 2014, competiția se derulează în perioada 1 septembrie 2014 – 31 decembrie 2014, la aceasta putând participa toate perechile de miri care au avut sau vor avea nunta programată în cursul anului 2014 și care se înscriu în competiție completând formularul de înscriere care este publicat pe pagina de Internet a concursului, www.miriimaramuresului.ro/contact/.

Concursul se derulează prin intermediul platformei online www.miriimaramuresului.ro, iar stabilirea câștigătorilor se face în proporție de 50% prin aprecierile publicului și în proporție de 50% pe baza votului Juriului format de organizatori și sponsori, a cărui componență este secretă. “Concursul va beneficia și de o bogată promovare televizată, postul de televiziune TV Sighet urmând a transmite, începând cu data de 1 octombrie 2014, câte două episoade ale emisiunii de televiziune „Mirii Maramureșului”, care vor fi difuzate marțea și vinerea în prime‐time și care vor prezenta cele mai frumoase și mai interesante nunți înscrise în concurs” a declarat directorul general al TV Sighet, Gheorghe Paul Szaniszlo. “Competiția are ca scopuri susținerea și încurajarea căsătoriilor și a vieții de familie, punerea în valoare și conservarea obiceiurilor și tradițiilor folclorice autentice din zona Maramureșului, susținerea întreprinzătorilor mici și mijlocii din regiune și a artiștilor locali, prezentarea produselor, serviciilor și a antreprenorilor care activează în segmentul de piață destinat organizării evenimentelor matrimoniale” a subliniat directorul general al Playmaker Media&Marketing, Doru Șupeală.

Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să accesați platforma online www.miriimaramuresului.ro sau să solicitați informații organizatorilor, compania de marketing și comunicare Playmaker, e‐mail info@miriimaramuresului.ro, Telefon 0773.965.701 și TV Sighet email: office@tvsighet.ro .

1 comentariu

  1. Interesant concurs. Chiar daca sunt din Sighet si urmaresc zilnic stirile locale, sa stii ca n-am descoperit aceasta stire, adicatelea eveniment.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*