Pato Martinez vrea cupa și campionatul

Să fiu sincer, atunci când a ajuns la echipa Minaur Baia Mare am crezut că este datorită nevestei lui. Mă bucur m-am înșelat. Își merită locul din echipă, fără doar și poate. Vine dintr-o țară unde handbalul încă se joacă la nivel de amatori, dar a demonstrat că este un handbalist talentat. Între meciurile din capitală, Pato Martinez și-a tras suflul și a răspuns la câteva întrebări pentru voi.

Pato, poate vrei să ne spui câteva lucruri despre tine

M-am născut în Vina del Mar, Chile. Nu am fost niciodată prea bun la sport, așadar am început să practic handbalul la o vârstă mai înaintată(13 ani). Am două surori și un frate geamăn, care este cântăreț la operă. Îmi place să îmi petrec timpul cu Alexandra și sunt un bucătar iscusit, cel puțin așa zice ea.

 De ce ai ales să practici handbal?

Nu poți să îți zic exact de ce, în special pentru că în Chile era un sport necunoscut. Nu prea aveam referințe despre handbal. Cred că exista o conexiune între cine eram eu atunci și ce a putut să îmi ofere handbalul în acel moment.

Există diferențe între handbalul românesc și cel chilian?

Da, sunt diferențe uriașe. În Chile handbalul se joacă la nivel de amatori. Dar și așa avem 10 jucători care evoluează pe continentul european.

Care a fost cel mai dificil meci din acest sezon?

Cred că meciul cu Turda de acasă. Cel puțin eu așa am simțit din teren.

Cum este atmosfera în sânul clubului?

Cred că oamenii își pot da seama singuri cam ce fel de atmosferă este la echipa Minaur. Cred că arătăm asta și pe teren. Suntem un grup foarte unit, băieții autohtoni ne-au primit cu brațele deschise. Eu mă bucur că am ocazia să munces alături de acești băieți.echipaminaur

Ce îți dorești mai mult, cupa sau campionatul?

Să fiu sincer, le-aș vrea pe amândouă :).

Ce părere ai despre Baia Mare?

Suntem foarte fericiți aici(eu și Ale), oamenii sunt foarte drăguți și prietenoși. Iar orașul ne oferă tot ce avem nevoie.

Ce mâncare tradițional românească te-a cucerit?

Supa de pui și papanașii. Nu știu dacă sandwichurile de la Bizo sunt tradiționale, însă eu le ador 🙂 .

Te-a impresionat publicul băimărean?

Sunt fantastici. Cred că publicul, cumva, se conectează cu noi, iar la rândul nostru și noi cu ei. Iubesc să joc acasă!

Te rog să transmiți ceva suporterilor Minaur.

Vreau să vă mulțumesc și haideți să facem din Baia Mare o mare familie a handbalului: fete, băieți și fani!

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*