Să nu uităm: progresul nu e întâmplare. E alegere. Și e muncă. Europa e șansa noastră.

Când eram licean, am participat de două ori la un schimb de experiență. De fiecare dată am fost la „verișorii” din Ungaria.

Prima dată, în 2002, am ajuns în Hódmezővásárhely. Nici România, nici Ungaria nu erau încă membre ale Uniunii Europene, dar diferențele dintre noi erau evidente. Ei erau deja cu câțiva pași înainte.

A doua oară am fost în 2004, chiar înainte ca Ungaria să adere la UE. Țin minte cum străzile din Budapesta erau pline de steaguri ale Uniunii și oamenii așteptau cu nerăbdare momentul aderării. Diferențele față de noi erau și mai mari atunci: infrastructură, libertatea de mișcare, nivel de trai… Le vedeam și noi, chiar dacă eram doar niște liceeni.

În 2007, am intrat și noi în UE. De atunci, am început să recuperăm pas cu pas decalajul față de „verișori”.

Astăzi, am ajuns umăr la umăr cu Ungaria în ceea ce privește puterea de cumpărare. Am recuperat enorm. Iar asta se datorează, în mare parte, fondurilor europene și apartenenței noastre la Uniunea Europeană.

Trebuie să fim foarte cinici sau rău intenționați ca să nu vedem aceste lucruri. Sigur, mai sunt multe de făcut. Dar am fi naivi — ca să nu spun altfel — să dăm cu piciorul prezentului și viitorului nostru european.

Toți am beneficiat de pe urma apartenenței la UE. O ducem mai bine acum decât oricând în istoria noastră recentă.