Să vă zic ceva de URBIS Baia Mare

urbis baia mare

Și este de bine. În ultimele săptămâni, am traversat orașul dintr-un capăt-n altul cu troleele puse la dispoziție de URBIS Baia Mare. Având în vedere reputația ce o avea cândva această societate, nu eram prea încântat de această idee. Sincer, nici nu am mai circulat cu ei de vreo 10 ani de zile.

Însă, pot să mă declar mulțumit de seriviciile oferite. Cel mai mult m-a impresionat că se respectă orarul. Iar șoferii s-au mai cizelat un pic. Nu frânează ca demenții, dar nici nu pornesc în trombă. Curățenia este iar un lucru pozitiv. Mai că am avea un mijloc de transport în comun civilizat.

Dar, și aici un mare DAR, îmi lasă un gust amar concetățenii noștri cu pieile roșii. Din păcate, ei nu se schimbă deloc. Țipă, se înjură în gura mare, fac mizerie și circulă și gratis din câte am observat. Cu toți controlorii din lume, ei nu se sinchisesc.

Dacă s-ar putea rezolva cumva problema țiganilor, cred că ar fi mai multă lume interesată de mijloacele de transport. Eu pot recomanda doar soluții radicale, deci mă abțin. Poate știți voi vreo soluție mai „prietenoasă”?

2 comentarii

  1. mda, asa este, peste tot sunt la fel, nu toti ce e drept, dar cei care circula fara bilet, chiar cu toti controlorii nostri, vor circula in continuare, ca acum doua saptamani am prins controlul, care un domn, controlor de cel putin 15 ani de zile, a vb intr-un hal de imi venea sa ii dau in cap, foarte urat si vulgar, nu contea ca sunt copii mici pe mijlocul de transport, si ghiciti? cetateanul fara bilet, cetatean de care vorbesti mai sus, a coborat fara stres, si a asteptat urmatoarea cursa, si nu amenda, nu nimica. doar injurii din partea controlorului!!!!!! nici asa nu se poate.

    Controlorul sa-si faca treaba cu zambetul pe buze, sa vb frumos indiferent de cine este vorba, si sa aplice regulamentul si leagea! PUNCT. fara vulgaritate, fara agresiune, cu zambet si politete!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*