Și acum, încotro?

aurelian roșca

HCM a pierdut. Nu vreau să mă gândesc la altceva, pur și simplu nu vreau. Am pierdut, așa este în sport, se mai întâmplă. Însă, cunoscând situația precară de la clubul băimărean, această înfrângere este cireașa de pe tort. Seamănă cu un pumnal înfipt direct în inima suporterilor băimăreni.

Aici cunoaștem conducere. Aici știm cine s-a ocupat de echipă. Și nu, nu vorbesc de Bala și Kotecz. Nu mai fiți naivi. De ce nu erau aceste probleme prin 2013? Cum de nu se înghesuia nimeni să o vadă pe ea? Da, exact. Lumea vinea la sală pentru adversare. În rest nu erau nici suporteri tare mulți, dar nici administrație locală.

Toate s-au schimbat din 2013. Tot. Organizare, administrare, gândire, priorități etc. Și totul s-a sfârșit în 2016? De ce după octombrie 2015 s-a îngroșat gluma la clubul HCM? De ce de atunci nu se mai plătesc salarii? De ce s-a ajuns la destrămarea echipei HCM Minaur? De s-a ajuns ca fetele de la HCM să fie acuzate de noncombat???

Prea multe întrebări, care nu au răspuns. Întrebări la care nici nu răspunde nimeni de frică. Suntem tari și mari, doar așa, între patru pereți. Dar atunci când trebuie, tăcem ca mielușeii. Nu mușcăm din mâna care ne-ar putea hrăni, nu? Niciodată nu se știe.

În trei ani de zile s-au ridicat două echipe. În nici șase luni le-au îngropat. Cine? De ce? Poate nu vom știi niciodată.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*