Tourmaline Boutique: niciodată două tricouri pictate manual nu o să fie la fel

În ultimii ani moda tricourilor cu mesaj a devenit din ce în ce mai vizibilă pe străzile patriei. Însă, în Timișoara există două fete care au un altfel de mod pentru a transpune mesajele. Ele pictează pe tricouri. Da, da, ați citit bine. Pictează. Iar dintre cele patru mâini iscusite, o pereche este „călită” pe plaiuri băimărene. Haideți să facem cunoștință cu ea și cu arta pe care o reprzintă cu mândrie.

Ioana, ai dat Baia Mare pe Timișoara. Poate este mai bine să ne spui câte ceva despre tine

Ah, sună destul de dur. Nu am dat nimic pentru nimic. Baia Mare e pentru mine ”acasă”, familie, copilărie. Mă întorc acasă cu drag ori de câte ori am puțin timp, acolo mă încarc cu energie, muntele e oaza mea de liniște, parte din mine. Și mă mândresc tare cu originile-mi maramureșene.
Timișoara, în schimb, m-a fermecat de mică cu-a ei arhitectură, parcuri, Bega, oameni frumoși și vitalitate. E orașul unde mă pierd pe străzi și mă bucur de grădini înflorate, unde descopăr mereu lucruri și oameni noi, care mă provoacă să cresc eu ca om la rându-mi. Aici m-am regăsit.
E clișeul acela de oraș mare, cu multe evenimente culturale, cu nopți vii și lipsă acută de plictiseală. Cam ce are nevoie un tânăr explorator al vieții, dacă pot să spun așa. Când ești curios, te adaptezi ușor și nu te oprești din a căuta acel ”mai mult”. Zis și făcut!

Tourmaline Boutique. Pentru cei care nu au auzit încă, cu ce vă ocupați voi?

-Tourmaline Boutique este o pasiune mai mult decât un job. Eu și Denisa, colega mea, credem că ne ocupăm în mare parte cu înveselirea oamenilor.
Într-o lume în care suntem absorbiți de probleme politice, știri cu subiecte terifiante, kitsch și artifical, noi vrem să facem diferența.
Am început cu pozitivism, cu nebunie și curaj să colorăm lumea. Pictăm pereți, ne punem amprenta pe un perete dintr-o casă particulară, într-un birou de multinațională sau o cafenea, oricunde vedem alb și gol în fața ochilor.
Ne plac și cadourile, astfel că am sărit în ajutorul oamenilor, facem obiecte personalizate. În mare parte pictăm pe tricouri, căni, genți și orice ne mai trece prin cap. Acceptăm cu mare interes și noi provocări din partea clienților.
Ne-am completat cum nu se putea mai bine, eu terminând pictură și Denisa design, astfel că ne pricepem la diverse activități, de la decorat săli de nunți, la design grafic. Dacă aruncați o privire pe site-ul nostru o să vă dați seama mai bine la ce mă refer.

artapetricou

De unde vă insipirați? Este greu să vii mereu cu ceva nou?

Inspirația în mare parte vine de la oameni, avem discuții în prealabil cu clienții noștri, ne dăm seama ce le place și venim cu propuneri.
Ne inspirăm din tot ce observăm în jur și ne place să ne jucăm cu diverse idei, să facem combinații. E ca la matematică, însumezi și vezi ce iese. Dacă nu ești mulțumit, repeți calculele și cauți alte metode de rezolvare.

Cum a fost la început?

A fost cum spuneam mai sus, nebunie. Așa se nasc lucrurile frumoase. Am zis să schimbăm lumea și gata, primul pas a fost făcut. Bineînțeles, cu susținerea familiei, a prietenilor, altfel nu am fi reușit.
Nu e ușor deloc, îți trebuie nervi, răbdare și o mare doză de optimism. În timp am crescut, am învățat din greșeli și din vasta experiență. Bine, asta cu învățatul nu e ceva ce poate să se termine vreodată. Și e bine că e așa.

Care este diferenta majoră între ceea ce faceți voi și ceea ce se găsesc la alții? Între pictat și imprimat, să înțeleagă lumea.

Diferența majoră e libertatea pe care ți-o oferă lucrul manual și unicitatea. Niciodată două tricouri pictate manual nu o să fie la fel. Și mizăm pe unicitate, clar.

Din cele pictate până acum, ai vreunul preferat?

Mi-e greu să aleg din cele câteva sute. Dar poate că aș opta pentru unul mai recent, un tricou comandă cu Poseidon. Acum am dat din casă, dar chiar mă fascinează albastrul.

Spune-ne te rog de unde pot comanda oamenii produsele Tourmaline Boutique?

Pe site-ul nostru http://www.tourmalineboutique.com/ sau pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/TourmalineBoutique.

Ce planuri de viitor aveți? Ce direcție va lua Torumaline Boutique?

Direcția a fost luată. Noi ne dorim să ne cunoască cât mai multă lume, să ne perfecționăm în ce facem și să ne păstrăm entuziasmul ca până acum.
Poate că suntem două idealiste, dar credem în a te trezi dimineața și a merge cu bucurie la locul de muncă, asta să fie cel mai important până la urmă.

Ce „pictură” s-ar potrivi pentru www.cotosra.ro? 😀

Fără nicio ezitare, o ilustrație cu Baia Mare. Na, că am făcut și rimă. 🙂

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*