Un an de zile de când Ucraina rezistă pentru noi

Acum un an de zile lumea s-a trezit în război. Da, deși pare concentrată în Ucraina, războiul ne afectează pe toți.

În dimineața zilei de 24 februarie 2022 nu mi-a venit să cred ce văd. Tancuri rusești avansând prin Ucraina. Rachete rusești care lovesc orașe și omoară cetățeni nevinovați. Mi s-a părut de necrezut. Nu mi-a venit să cred că se poate întâmpla așa ceva în 2022 pe continentul european.

Prima mea reacție a fost să îmi aduc aminte de ce îmi povesteau cei doi bunici. Ambii destul de mari când a avut loc al Doilea Război Mondial.

Mi-au povestit despre foamete, despre soldați germani sau ruși care intrau în sate sau orașe, despre tații lor care au plecat pe front și nu s-au mai întors, despre prieteni și vecini care au plecat și nu s-au mai întors.

Bunicul din Benesat și-a pierdut tatăl într-un lagăr din Rusia. Bunicul din Baia Mare a scăpat la limită de înrolare și drumul spre front și probabil moarte sigură.

Pentru că războiul aduce doar moarte și suferință. Am auzit-o de la doi oameni care au trăit ororile pe propria piele acum 70 și ceva de ani. Da, de aia mi se pare revoltător că pe continentul european trăim din nou sub amenințarea unui conflict.

Ucraina nu a cedat. Ucraina continuă să lupte și are nevoie de tot sprijinul pe care îl putem oferi. Ucraina ne apără și pe noi de rachete și tancuri rusești.

Pacea pare departe deocamdată. Din păcate.

Слава Україні! Героям слава!

Foto AFP

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*