USR îndeamnă femeile să lupte împotriva cancerului de sân

cancerul de sân

Azi, 1 octombrie, Filialele USR Sighetu Marmației și Baia Mare, cu sprijinul USR Baia-Sprie, vor organiza, în cele două municipii, o acțiune de conștientizare a pericolului pe care îl reprezintă cancerul de sân. Activitatea este prilejuită de Ziua Internațională de Luptă Împotriva Cancerului la Sân, marcată în fiecare an la 1 octombrie.

Cu această ocazie, membre ale USR vor ieși în stradă și le vor împărți doamnelor și domnișoarelor fundițe roz, simbolul luptei împotriva cancerului la sân, baloane roz și fluturași cu informații utile. De asemenea, seara, sediul USR Sighetu Marmației va fi luminat în roz.

Cancerul de sân este cea mai frecventă cauză de cancer la femei și a doua cauză de deces, prin cancer, la femei (după cel pulmonar). În fiecare an, în România, alte 7.000 de femei se îmbolnăvesc de cancer de sân. Deși cancerul de sân poate fi vindecat dacă este depistat la timp, în țara noastră 80% dintre cancerele de sân sunt diagnosticate de abia în faza avansată.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*