Ziua Mondială a Scriitorilor cu o scriitoare băimăreană

Știri din Maramureș 4 martie 2020
Știri din Maramureș 3 martie 2020

Nu sunt eu scriitor, însă cunosc pe cineva care este. Și pentru că are și un blog, pe care îl găsiți AICI, mi-am permis să îi „fur” o proză și să o pun aici. Poate așa vă fac poftă de lectură.

Vine primăvara fără tine by Anca Goja

Acum, când mă gândesc la tine, nu simt ură și nici măcar dezamăgire, ci doar umbra unei tristeți dulci, precum durerea aceea a cărei prezență e mai puțin chinuitoare decât lipsa ei. Ești prezent în mine în fiecare zi, dimineața merg cu tine la serviciu, peste zi sunt alături de tine când stai de vorbă cu clienții, seara merg cu tine acasă și încerc să simt ceea ce simți tu când îți săruți soția, când îți ții în brațe copilul. Nu am fost geloasă nici măcar un moment, pentru că nu te-am simțit al meu nici măcar pentru o secundă. Tu ai fost mereu aparținător unei alte lumi, o lume la care eu nu am cum să ajung și care îmi va fi mereu străină. Și totuși, uneori îmi imaginez că toate obstacolele acestea ar lipsi, că privirea aceea pe care ți-o simt până în fundul sufletului s-ar putea concretiza într-o legătură, și știu că ne-am înțelege de minune. Pentru că, dincolo de limitele noastre sociale, noi semănăm, noi gândim la fel în multe privințe, disprețuim aceleași convenții, iubim aceleași principii, râdem la aceleași glume.
Eu râd aici, tu râzi acolo. Niciodată împreună.

Acum, la capăt de drum, mă uit în urmă și văd că, de fapt, drumul nu a existat. Că a fost mereu doar un capăt, că începutul a coincis mereu cu sfârșitul, că destinul era trasat din start. Și că doar încăpățânarea mea, doar imposibilitatea de a privi adevărul în față ne-au adus în acest punct. Acest punct care nu este cu nimic diferit de punctul în care ne aflam acum un an. Sau acum patru ani. Patru ani, ce timp irosit! Timp în care nu mi-ai dat motive să zâmbesc, și totuși am zâmbit, timp în care nu mi-ai dat motive să mă supăr, și totuși am suferit, timp în care privirile tale nu transmiteau nimic, și totuși eu mă hrăneam din ele.

Nu, acestea nu sunt gânduri de despărțire. Noi nu ne putem despărți. Noi am fost și vom fi despărțiți dintotdeauna. Restul sunt doar visuri. Iluzii spulberate de câteva vorbe bine alese. Vorbe reci, politicoase, pe care le folosești atunci când vorbești cu clienții. Ca să nu ți se poată reproșa nimic. Corectitudine de gheață.
Mă uit în urmă și nu regret nimic. Am încercat să ajung la tine, am făcut tot ce am știut să mi te apropii. Nu e nici pe departe primul meu eșec, dar poate că e ultimul. Pentru că dacă nu încerci, nici nu poți greși. Speranța e cea mai mare prostie a omului.
Vine primăvara fără tine.

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *