Defrișare criminală

defrisare padure maramures

Aici, la noi în nord-vestul țării, natura ne-a înzestrat zona cu falnici munți. Aceștia din urmă conțin adevărate comori. Datorită minelor din zonă, am reușit să susținem un întreg imperiu în secolul XIX. Acum, după închiderea minelor, economia s-a axat pe defrișare forestieră.

Unii oameni o fac legal, luând de la natură doar ceea ce este permis. Copaci marcați, care oricum devin o povară pentru pădure odată cu trecerea anilor. Din păcate, există și o a doua categorie, cei care taie tot ce prind în cale.

Iar aceste defrișări necontrolate, au transformat munți întregi în zone cu aspect apocaliptic. Nu știu numărul de hectare exact, probabil nici Romsilva nu știe, însă la Borșa s-a masacrat tot. Mă mir că mai găsesc oamenii lemne pe acolo.

Autoritățile se declară depășite de situație. Oare a câta oară auzim această placă? Legea nu se aplică, cei care taie păduri întregi ilegal fiind în relații mai mult decât apropiate cu întreaga clasă politică. Aceasta controlează numirile în funcție la cei care ar trebui să supravegheze pădurile. Un cerc vicios, care are urmări grave.

După fiecare copac tăiat, ar trebui plantați cel puțin cinci puieți. Ar trebui, pentru că cei care au dat năvală în natură știu doar să ia și nimic mai mult. Astfel, dispar păduri întregi, se distruge un întreg areal al naturii, care este printre ultimele zone împădurite ale Europei, nu doar ale României.

Baia Mare e înconjurată de păduri încă, însă, după această perdea subțire e prăpăd. Autoritățile tac, presa aduce vorba rar despre acest măcel, iar oamenii de frică să nu își piardă locul de muncă, își condamnă copii la un viitor incert. Dacă nu vom opri acest proces, vom rămâne fără pădure. După asta urmează oare să dați năvală în sarea de la Ocna Șugatag?

Sursa foto.

 

29 Comments

  1. Cu durere o spun ca nu este un fenomen izolat! Acelasi lucru s’a intamplat si in Muntii Parang unde defrisarile parca s’au facut cu bomba nucleara. De la an la an e tot mai rau … dar nu se face absolut nimic, gaterele se inmultesc si infloresc ca ciupercile dupa ploaie … si nici nu se intentioneaza a se face ceva atata vreme cat pe dincolo lemnul romanesc este cel ce sustine inca industria de materie prima lemnoasa. Trist … si cu consecinte grave pentru viitor … dar cui ii pasa?!

  2. Lipsă totală de responsabilitate. Când o să alunece dealul la vale peste ei, să nu-i aud că le trebuie fonduri şi ajutoare de sinistraţi!

  3. omul aceasta fiinta rea din cale afara si distrugatoare cand nu vrea sa faca binele si alege calea distrugeri atat fizic ca si spiritual.

  4. Îmi e milă de ţărişoara asta şi de ce îi fac unii.
    Pădurile nu sunt singurele care suferă, mai nou, nişte inconştienţi, atentează şi la râuri şi nu-i nevoie să deverseze tot felul de substanţe în râuri, să arunce pet-uri, carne de cal ci, am auzit că râul Capra a fsot deviat prin nişte conducte. Păcat de fapuna de acolo, păcat de peşti şi de animalele care aveau râul capra ca sursă de apă. Momentan e doar un şir de apă cu mult mâl.
    Frumos, fraţilor, frumos!

  5. Pai si din muntii de langa orasul meu pleaca in fiecare seara 2 camioane pline cu copaci taiati.Ne meritam soarta.

  6. Pfff… e tot mai rau cu trecerea timpului… eu ma uit la padurile din zona noastra… parca nici nu mai e acelasi loc in care am copilarit.. pacat…

  7. De educatie e nevoie, dar nu dupa normele europene, cu binisorul, cu sa vedem daca o fi , daca o pati. Nu! Cu forta. Imi pare rau sa o spun dar, din pacate, romanul stie numai de frica, altfel si-o ia in cap.
    Scuze pentru generalizare!

  8. Fenomenul este generalizat, cam la fel se întâmplă şi la mine. vorba unui comentariu anterior, ne mirăm că apar alunecări de teren…Ah, da’ la noi chiar educaţia, vorba Cronicarului, trebuie impusă, poate măcar de frică se mai rezolvă unele probleme…poate, dacă n-i fi deja cam târziu.

  9. Pacat ca atunci cand o ia pamantul la vale nu-i ingroapa doar pe cei care au macelarit padurea…

  10. Cand eram studenta ma duceam in fiecare vara la Putna, de pe la mijlocul lunii august pana pe la mijlocul lunii septembrie. Locul meu preferat era la paraul de la Chilia lui Daniil Sihastru. In primul an, padurea ajungea pana aproape de parau, in al doilea an era ceva mai departe, si uite asa, an de an, se indepartase asa de mult, ca aproape imi venea sa plang de tristete si de nervi. Intr-o vara am inteles ca isi construia nu stiu cine casa pe malul paraului si am mai taiat ceva din padure si a modificat putin si cursul paraului, ca-l deranja la constructie. A, si padurarul din sat avea o curte enorma, cu vreo cateva case in ea. Parca era un mic cartier rezidential.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*