Un balon, două baloane și din ce în ce mai multe baloane. Orașul Baia Mare va fi sub auspiciul baloanelor. Îmi doresc să pun și eu umărul la promovarea uneia dintre cele mai mișto evenimente de pe plaiurile băimărene.
În acest week-end, văzduhul local va fi brăzdat de multe echipaje cu baloane. Țări precum Germania, Olanda, Ungaria și România vor fi ancorate pe cerul orașului. Pare ceva periculos, însă din relatările celor curajoși, experiența nu se poate compara cu nimic.
În perioada 3-6 octombrie, la Aeroportul Internațional (?) Baia Mare, va avea loc a treia ediție Maramureș International Balloon Fiesta. Echipaje multe cu baloane colorate. Sperăm, ca vremea să țină cu participanții la acest eveniment.
Detalii despre orar, preț și multe altele găsiți pe pagina oficială de Fb a evenimentului. Eu voi fi cu ochii ațintiți spre cer. Voi încerca să număr cât mai multe baloane 🙂 .
Am fost anul trecut. Am vrut să merg cu balonul pînă am aflat prețul. Mi s-a părut exagerat. E bine că se organizează, păcat că în aceste condiții.
E exagerat daca mergi singur. Din cate stiu se pot urca mai multe persoane in balon.
Mie mi-ar placea sa ma urc intr-un astfel de balon.Oare cat ar costa?:)In sfarsit.
Aparent, un festival international de baloane poate provoca o reactie de genul „un festival de ce?hai, ma lasi..auzi, baloane…” Totusi, fiind o intrunire international, daca isi va pastra caracterul international, in timp isi va castiga aprecierea, recunoasterea atat in ro,cat si in lume.
Intra pe pagina lor de Fb, vei vedea pretul. Eu ma bucur ca se organizeaza asa ceva.
Ce as mai veni si eu de-ar fi mai aproape…:)
În ciuda criticilor formulate pe drept la adresa lui, primarul pare a fi activ în ce priveşte organizarea unor evenimente. Oare numai ca să apară el în ziare?
Are Baia Mare un primar „model”.
E aproape 🙂