Dacă legea întârzie, ne vom trezi în 20-30 de ani că Maramureşul e o regiune la fel ca multe altele din ţară: ternă, cenuşie, perfect betonată. De aici.
Mulți nu ar înțelege de ce am avea nevoie de așa ceva. Dar vă spun sincer că este nevoie URGENT de o lege care să reglementeze lucrurile prin Maramureșul Istoric. Cel puțin o dată pe an ajung în aceea zonă și vă spun sincer că arată din ce în ce mai rău.
Dacă nu vom lua măsuri pentru protecția acestor „comori” în curând vom rămâne fără ele. Însă pentru o schimbare în acest sens avem nevoie de parlamentarii maramureșeni.
Speranța moare, încet, dar sigur.
Nu e nevoie de nicio lege, legea există, Primăriile nu ar trebui să autorizeze demolările caselor vechi și construcțiile astea noi din betoane care distrug peisajul rural. Punct. Numai că incompetența și corupția mereu se pot ascunde sub justificarea asta, că nu avem legi. Avem, dar ne facem că nu le cunoaștem și că merge și așa, ilegal și păgubos.
Și ar trebui să le explice cineva oamenilor cât de valoroase sunt casele lor vechi, să le ofere modele și tehnologii de modernizare ecologică a acestora și să îi învețe cum să facă bani transformându-le în spații de cazare și servicii pentru turiștii străini. Dar n-are cine, că șefii de instituții nu ajung acolo ca să fie competenți și să facă treabă pentru oameni, ci ca să își umple ei buzunarele și să îi fugărească pe cei care știu ce trebuie făcut și deranjează dacă deschid gura.
Nu este nevoie de scuze despre presupusa inexistenţă a legilor de profil, ci doar de aplicarea celor existente:
Legea Construcțiilor (50/1991), Urbanismului (350/2001), Monumentelor Istorice (422/2001), OG 47/2000 privind Patrimoniul UNESCO, Regulamentul-Cadru de Urbanism (aprobat prin HG 525/1996), modificate și republicate şi, mai ales, Legea 157/1997 privind ratificarea Convenţiei pentru protecţia patrimoniului arhitectural al Europei.
Dacă va fi aplicat cu strictețe, cadrul legal amintit poate împiedica distrugerea arhitecturii populare.