Sate dezolante

satmaramuresNumeroși cetățenilor din această țară au neamuri prin satele românești. Mi-ar fi părut rău dacă nu m-aș fi numărat și eu printre ei, deoarece, majoritatea copilăriei mele mi-am petrecut-o prin județul Sălaj. Într-un sat, care, zic eu că e reprezentativ, pentru satele din nord-vestul Transilvaniei.

Satele românești sunt printre puținele lucruri cu care ne mândrim. Însă, la ora actuală, dacă am face o vizită în 90% dintre localitățile din zona rurală, am rămâne profund dezamăgiți. Multe dintre satele noastre sunt îmbătrânite sau chiar părăsite total. Oamenii trăiesc de pe o zi pe alta, având ca și sursă de venit doar propria ogradă. Sărăcia lucie este cuvântul prin care aș putea descrie exact situația deplorabilă a satelor.

Speranța a murit de mult, oamenii trăiesc acolo din inerție. Cei bătrâni nu vor să părăsească locurile natale, în timp ce tinerii fug, care pe unde apucă. În Maramureș, mai bine de jumătate dintre gospodăriile rurale nu au baie în casă…de canalizare nici să nu mai pomenim.

Unii primari au fost  gospodari și au reușit să își înceapă anumite proiecte de canalizare, însă majoritatea sătenilor refuză să se racordeze, din cauza costurilor prea mari. În lipsa locurilor de muncă, asistații sociali sunt în număr din ce în ce mai mare. Oamenii preferă să își petreacă timpul la cârciuma din sat, iar terenurile sunt lăsate de izbeliște.

Tradițiile au fost de mult înlocuite cu kitsch-ul. Betonul ia locul lemnului, casele cu etaj și termopan înlocuiesc cu succes casa de lemn maramureșeană. Dacă vreți să vedeți sate tradiționale, eu vă recomand să vă grăbiți, în curând nu o să mai aveți ocazia.

Șanse de revitalizare sunt, însă prea puține, deci trebuie acționat cât mai repede. Altfel, vom mai auzi de satele românești doar din cărți sau documentare.

Sursa foto.

33 de comentarii

  1. De unde sunt bunicii tăi, fiindcă exact aceeași mentalitate se regăsește și în satul unde locuiește bunica soțului meu :)? La un moment dat s-a pus problema să le bage apă, dar au refuzat categoric când au auzit că va trebui plătită. Bine, au apă la robinet, dar îți dai seama că nu-i filtrată. Să nu mai spun că la un moment dat, nu mai avea nici unul apă, din cauză că s-a spart o conductă, și-au stat așa, fără apă, câteva luni bune fiindcă ăia 4-5 care mai sunt buni de lucru nu voiau s-o repare pe principiul că de ce doar unii să muncească. Spun 4-5 pentru că restul sunt moși și babe. Și uite-așa, s-au chinuit și ăia 4-5 să care apă cu găleata de la fântână, toată vara.

  2. Am și eu niște cunoștințe de acolo. Satul bunicilor mei, Purcăreț, e într-un vârf de deal și e foarte micuț și izolat, așa că sigur n-ai auzit de el. Plus că se ajunge la el trecând Mesteacănul :).

  3. „Unii primari au fost gospodari și au reușit să își înceapă anumite proiecte de canalizare, însă majoritatea sătenilor refuză să se racordeze, din cauza costurilor prea mari.”

    Pe vremea lui Adrian Născase, Cel Mai Bun Prim-Muistru, exista posibilitatea de a permite construcţiile de conducte şi alte lucrări publice de către firme private, cu excavatoarele lor.

    Cel Mai Bun Prim-Muistru a hotărât că lucrările publice se atribuie numai prin licitaţie, în nişte condiţii foarte complicate şi înrobitoare, şi numai corporaţiilor, astfel încât nu s-a făcut nimic, corporaţia nu s-a mişcat pentru un sat de 100 de moşnegi, excavatoarele au fost tăiate şi date la fier vechi, iar satul a rămas tot fără apă, fără canalizare şi fără gaz.

    ~Nautilus

  4. Îţi dau pe de o parte dreptate, pe de altă parte, în ultimii ani am auzit de mulţi tineri, unii chiar îmi scriu, care se îndreaptă tocmai spre aceste sate din diferite motive: e aer curat, îşi cresc copiii într-un mediu sănătos, lucruri care cred eu, în vremurile în care trăim, sunt foarte importante.

    Din păcate, unele lucruri pe care le-ai remarcat sunt dureros de adevărate, cea cu casele din beton, urâte, fără armonie cu mediul în care se află.

    Ştii că eu călătoresc şi deseori merg şi prin sate şi este trist că mulţi sunt acolo atât de sărăci, şi pentru că nu sunt sprijiniţi de nimeni. Chiar cred că din turism ar putea să trăiască decent, dar trebuie implicare şi viziune din partea celor care gospodăresc, administrează o aşezare.

  5. Vorba filmului, „Mandrie si beton”. Trebuie sa dau o raita prin satele maramuresene, cat mai am ceva traditional de vazut… Tare rau imi pare!

  6. La mine la bunici pot spune ca situatia sta un pic altfel.. nu este chiar atat de gri… oamenii muncesc terenurile… au copii, care chiar daca nu stau permanent cu ei, la sfarsit de saptamana vin si ii ajuta… iar cei in jur de 40 de ani au si job la oras dar muncesc si pamantul.. e ceva mai binisor.. deocamdata..
    Conditiile sunt cam la fel dar spritul este altul 😀

  7. Eu mi-as dori sa fie bine la sate. Economia ar incepe cu adevarat sa bubuie, atunci cand si mediul rural va functiona.

  8. In Oltenia satele sunt praf de multa vreme. Prin Bucovina incepusera sa construiasca vile cu lift de cand eram eu studenta. In Maramures n-am fost. Trebuie sa dau o tura si sa fac niste poze, pentru posteritate. Ca viitorul suna rau.

  9. Rau de tot. Nu are rost sa ne imbatam cu apa rece. Daca nu se intervine zona asta cu traditiile ei in maxim 15 ani va disparea.

  10. am jucat fotbal în Benesat. :))

    bunicii mei aparţin de comuna Someş Odorhei, adică foarte aproape de Benesat. 😀

  11. Chiar am auzit o bătrânică dintr-un sat spunând la ştiri: „Cum să facem baia în casă?! Să miroasă??”
    Ceea ce înseamnă că e mult până satele vor ajunge cu adevărat europene – de la mentalitate la infrastructură şi la păstrat specificul local e mult de lucru.

  12. Stai asa putin. De ce sa ne mandrim ca SUNTEM IN EVUL MEDIU ?! Tise pare o mandrie !? Te invit in Suciu de Sus, in zona, sa vezi aici „mestesuguri medievale nealterate de timp!”

  13. Dar am vazut prin zona si sate foarte instarite, cu niste case cat casa Poporului in miniatura, ca la Certeze.casele sunt mari , tinerii plecati prin spania si batranii locuiesc in fundul curtii intr-o anexa…

  14. Si sa nu confunzi „traditia”, care oricum o devenit un kitsch, cu gandirea si activitatile demne de Evul Mediu !!! Noi suntem inca blocati in acele timpuri, fiindca stii si tu de ce : NU EXISTA BANI LA SATE ! Politicienii sunt varza, vai si amar….

  15. Maramuresenii sunt renumiti pentru multe chestii pastrate din vechime, pentru lucrurile frumoase care le ies din maini, pentru pastrarea traditiilor. Daca se pierde si asta… :((

  16. satelor le este scrisa moartea.. cel putin alora indepartate de orase. sa se duca si batranii ce mai traioesc si e clar.

  17. Vienela, da, suntem renumiti, stii pentru ce ? Pentru DRUMURILE MAI RELE DECAT IN AFGHANISTAN, AFRICA, ETC, LA UN LOC !!!

    Astazi era sa rupem masina pe ruta TG Lapus Baia Mare, astea ne sunt „traditiile” !!!

  18. Pai da, te mai miri ca te mai tin masinile pe astfel de drumuri. Baia Mare e parfum pe langa comuna de unde suntem noi !

    Stii filmarile cu Armstrong si presupusa aselenizare ?! MNO, CAM ASA DE MARI SUNT CRATERELE PE LA NOI !!!

  19. In comuna Suciu de Sus, aici langa Muntii Tibles. Stii zona, ai fost pe aici ? De la Targu-Lapus in sus, apoi spre dreapta peste deal

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*