Și-a pierdut primarul băimărean din credibilitate?

Cei care nu au fost la ultimele meciuri ale Minaurului, nu înțeleg despre ce vorbesc eu aici. Adică, cum dracu să își piardă din credibilitate cel mai iubit dintre băimăreni? Pentru că, să fim și noi onești, omul se bucură de o popularitate uriașă în Baia Mare.

Și nu, nu încerc să îi minimalizez meritele și reușitele, departe de mine acest gând. Însă, mă irită la maxim modul în care omul încearcă să găsească vinovați mereu pe alții. Chiar dacă știm cu siguranță că și el este părtaș la multe eșecuri.

Știți că până nu de mult, sportul era principalul ambasador al orașului? Acum, mai nou este cultura. Cine știe, poate anul viitor va fi iar sportul sau nu. Acum nu mai dorim Final Four și jucători de top, dar peste doi ani poate ne răzgândim. Acum, scăpăm de actuala conducere , aducem alta, dar uităm că o persoană de acolo a plecat în urma unei greșeli organizatorice, taman acum doi ani de zile. Nu vi se pare ciudat? Credeți că este normal un astfel de comportament?

Imaginea sportului băimărean a avut de suferit mult în ultimele luni. Asta și datorită primarului. Să nu mai vorbim de conducere, acolo deja este de competența organelor de anchetă. Din păcate în acest oraș, dacă nu ești cu noi, ești evident contra și plătit cu bani grei de X. Pentru că, da, toți suntem niște mici fomiști și șantajiști.

Eu cred că primarul Cherecheș, cu toate conferințele de presă și scuzele de rigoare, și-a pierdut mult din credibilitate.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*