Am atâtea cuvinte de laudă la orașul meu, încât nu îmi ajunge un blog ca să mi le expun. Cel mai mult mă mândresc cu partea culturală a acestui oraș. Aici, în munți, departe de tot, niște oameni, la începutul secolului XX, au pus bazele unei școli de pictură.
În decursul câtorva ani, orașul minier a avut onoarea să fie vizitat de pictori renumiți. Aceștia au pus bazele unei colonii și acolo și-au construit clădiri, unde au putut crea în voie și fără să fie deranjați.
La începutul secolului XXI, administrația locală încearcă să aducă această zonă la nivel european. Turismul cultural ar putea să aducă doar beneficii orașului, dar pentru asta e nevoie de renovare. Bani și voință există, însă ca la orice se găsesc și oameni care au ceva de comentat.
Artiști consacrați, care nu mai calcă prin Colonia Pictorilor de zeci de ani, se opun intențiilor administrației locale. Motive puerile, pentru că de data asta chiar mi se pare o idee strălucită a ”luceafărului băimărean”, primarul Cătălin Cherecheș.
Sper ca oamenii să își rezolve divergențele, pentru că orașul acesta are nevoie de turiști. Iar Școală Băimăreană de Pictură are potențial să atragă oameni iubitori de artă și cultură.
Pentru orice iniţiativă şi proiect există obligatoriu un Ghiţă-Contra care poate habar n-are cum stau lucrurile, dar simte nevoia de a afec opoziţie.
Pe ei nu ii intereseaza sa fie renovat, le convine perfect starea degradata in care se afla aceea zona.
Ideea ar putea fi bună, însă mai e de văzut dacă se pune în aplicare. Cum vine unul cu o idee bună, cum cei din jur vor să-l convingă că-i proastă. Aşa-i la români. Şi nu ştiu dacă binele se poate face cu forţa.
Nu știam că există o astfel de colonie. Este o zonă situată în oraș sau în afara orașului?
aflu chestii noi artisti batausi, interesant :))
Bat mult din gura, ca in rest…mucles.
Este in plin centrul orasului. Este foarte frumoasa zona, din pacate cladirile strica tot.
Cu legea in mana se poate, sper.
Rolling: de regula asa recunosti un intelept, e inconjurat de o multime de oameni care il contrazic…
Iar nu-mi apar comentariile…
Dacă te-ai informa și din alte surse decât organele media aservite „luceafărului băimărean” ți-ai putea forma o imagine mai completă și mai obiectivă despre acest subiect. Merită urmărit acest filmuleț: http://www.youtube.com/watch?v=NcKCsnfZAxQ&feature=player_embedded
(în special interviurile de la 18:00 și 31:50 )
Este foarte bine că primăria dorește să renoveze clădirile Coloniei Pictorilor, dar oare nu ar fi normal ca pentru un proiect de o asemenea anvergură să se organizeze un concurs de proiecte și să câștige cel mai bun?