De ce este Romania altfel?

   De cate ori ne-am pus oare aceasta intrebare? Cati nu am intrebat oameni pe care i-am considerat mai invatati? Si nici pana in ziua de azi nu stim raspunsul corect la aceasta intrebare.
Poate, daca veti avea ocazia sa rasfoiti cartea lui Lucian Boia, intitulata ca si aceasta postare de altfel, e posibil sa aflati macar cateva raspunsuri. Istoricul nu incearca sa ne prezinte o tara idealista, nu incearca sa ascunda sub presul istoriei toate ineptiile cu care copiii acestei tari sunt si azi impovarati la scoala.

Tara asta nu poate mai mult. Degeaba ne amagim cu frumusetile tarii, daca majoritatea nu au nici o sansa sa reziste intemperiilor timpului. Cea mai civilizata parte a tarii, Banat si Transilvania, se afla intr-o decadere constanta. Aceste doua regiuni sunt intr-un regres continuu de cand cu emigrarea sasilor, maghiarilor si evreilor. Desi nu ne place sa recunoastem, aceste trei natiuni cu mana de lucru ieftina au ridicat orasele transilvanene.

Daca as fi in locul guvernului as incerca sa introduc aceasta carte in programa scolara. Pentru a progresa trebuie sa ne cunoastem si sa ne acceptam trecutul, iar acest lucru il putem face doar daca privim istoria intr-un mod obiectiv.

P.S.: Romania este altfel datorita …

Sursa foto: postmodern.ro

22 de comentarii

  1. Concetatenilor nostri, de sus in jos, de la stanga la dreapta, de la mic la mare …

  2. …inconsecvenței. Renaștem și murim dpdv politic și administrativ la fiecare 4 ani. Proiecte de afaceri de perspectivă? Imposibil de făcut, legea se schimbă mai des ca vremea!

  3. M-ai facut curios tare cu titlul asta. Nu mai departe de aseara am „pierdut” o juma’ de ora la Carturesti, hoinarind printre carti. Asta cautam, dar nu stiam.

  4. Norbert are dreptate. Din cauze geografice mentalitatea romanului nu este una bine definita. Dar din fericire pentru Romania din ce in ce mai multi tineri realizeaza ca cinstea si onoare este ceea ce lispseste in Romania. Si asta deduc din citirea blogurile acelor tineri.
    Adrian B.

  5. Uneori cred ca noi, romanii, nu suntem destul de inchegati ca si popor… Suntem un amestec de natii, un amalgam care nu se poate omogeniza.
    As vrea sa citesc si eu cartea…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*