Dosarul Caltaboșul

Dosarul Caltabosul      Dosarul caltaboșul și-a consumat ieri ultimul fir. Maramureșul mereu s-a mândrit cu oameni muncitori, onești și la locul lor. Cel puțin așa ne place nouă să credem. În schimb, în această zonă sunt la fel de mulți trântori ca în tot restul țării. La ora actuală diferența dintre noi și un cetățean din Vâlcea e doar locația.

      Nu ne-am lăudat cu mari oameni politici și mai mereu am fost in planul îndepărtat al politicii. Aici, în Baia Mare zmei,iar prin București niște mielușei. Doar câțiva au reușit sa dețină portofolii importante prin guvernele României. Două personaje arhicunoscute în Baia Mare sunt Decebal Traian Remeș și Ioan Avram Mureșan. Ambii au fost miniștri ai agriculturii foarte proști, pentru că agricultura românească la ora actuală e sub orice critică.

Cei doi au fost acuzați că în anul 2007 au încercat să ajute un prosper om de afaceri din județul Satu Mare să pună mâna pe câteva contracte. Ceea ce nu au știut distinșii moroșeni e că în momentul tratativelor au fost filmați de către cei de la DNA. Când scandalul a ajuns în presă toată lumea a zâmbit, auzind de unul dintre obiectele folosite în coruperea oamenilor. Era vorba de banalul caltaboș. E comic, nu?

Trecând peste foametea ce a lovit în cei doi în anul de tristă amintire, ei au fost condamnați la 3 ani de închisoare cu executare. Pentru domnul Mureșan e ușor, dânsul e și acum după gratii pentru alte fapte penale. Domnul Remeș s-a predat ieri la Baia Mare și urmează să vadă cu cine va împărți celula pe viitor.

Arestările din dosarul Caltaboșul sper să nu creeze falsa impresie că s-ar extirpa corupția din țara asta. Cei doi oameni vor petrece maxim 16 luni după gratii, vor ieși pentru bună purtare și vor trăi în continuare lăfăindu-se cu toți banii pe care i-au furat.

Sursa foto:ziar.com

12 comentarii

  1. Nu vreau sa te contrazic, dar zice-se ca DNA a executat un flagrant care n-a dovedit nimic (adica nu s-au primit bani), iar procesul a fost inscenat.
    Off-topic
    Te felicit pentru look-ul serios si refreshing al blogului :)Imi place mult.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*