Atunci când vorbești de Ardeal, fără să vrei, gândul te poartă prin istorie. Aceasta din urmă este una zbuciumată, plină de războaie și suferință pentru toate popoarele care locuiesc în acest areal. Printre atâta durere, se mai ridică uneori și câte un erou. Bineînțeles, nu este vorba de unul modern, ci de unul care luptă în purul stil cavaleresc.
Baia Mare este un fost domeniu al familiei Corvineștilor. Nevasta lui Iancu de Hunedoara, atletul lui Hristos, a deținut o casă în centrul orașului. Deci, nu are rost să evidențiez valoarea istorică incontestabilă pe care o are o asemenea construcție. După unirea din 1918, statul român a intrat în posesia acestei clădiri și, cu acest lucru, a început degradarea clădirii.
Anul 1995 reprezintă o tristă amintire pentru soarta clădirii. Aceasta, chiar dacă este un monument istoric cu o valoare uriașă, este vândută pe bucăți unor persoane fizice. Dacă nu mă înșel, sunt exact 9 proprietari. La ora actuală, clădirea se află într-o stare avansată de degradare. Motivul acestei stări deplorabile este dat de neînțelegerile dintre proprietari.
La începutul anilor 2000, majoritatea clădirilor din Centrul Vechi băimărean au intrat într-un amplu proces de reabilitare. Din păcate, pentru casa Iancu de Hunedoara, acest lucru nu a fost posibil. Astfel, s-a ajuns ca bucăți mari de tencuială să ajungă pe trotuar, iar clădirea să fie evacuată.
Unul dintre proprietari a început anumite săpături în căutarea unor comori legendare și a distrus o mare parte din fundația clădirii. Poate, acesta a fost momentul în care anumiți oameni din primărie și-au dat seama de greșelile predecesorilor și au început demersurile de redobândire a clădirii.
Circulă o știre prin oraș, care afirmă faptul că primăria a intrat în posesia acestei case. Însă, până când nu se schimbă fațada acestei capsule a timpului, nu cred nimic. Un loc cu o asemenea încărcătură istorică și emoțională a fost lăsată pradă de statul român. Sper, ca măcar în ultimul ceas, să reușim recuperarea clădirii pentru viitorul acestui oraș.
Sursa foto.
Zici ca fatada e impuscata de „teroristii” din decembrie 89. Pacat. Imi pare rau de toate cladirile istorice care cad in paragina…
Si noua. Asteptam sa vedem cand se incep lucrarile.
Foarte frumos. Din pacate.
Păcat ce de întâmplă cu aceste clădiri de patrimoniu. La Timişoara, fiind mai aproape de mine, am observat acum ceva vreme acest „fenomen”, numai că acolo nu-i vorba doar de o clădire… cam tot centrul istoric. Apropo, câţi din cei 9 proprietari este din etnia aia… mai bronzată
Da.
Sincer, nu stiu. Dar unul este un cetatean israelian/francez. Domnul ne sta ca un nod in gat.
Sunt sigur ca nu se face primarul de rusine cu asa un monument istoric din buricul orasului.
Toate pb stau in hartiile care trebuie intocmite si pt un cui batut in banca din parc.
Nu am zis ca el ar fi de vina. Problema e de zeci de ani, actualul incearca din cate se pare se o rezolve.
N-au aparut niste stra-stra nepoti sa ceara retrocedarea?Ca daca e zona centrala imediat vin unii si cumpara drepturile litigioase, fac o smecherie si gata, sunt proprietari…
Oare mai au mostenitori Corvinii ???
Dacă nu mă înşel, e singură clădire rămasă nerenovată în Centrul Vechi, e chiar urâtă între celelalte clădiri atât de frumos aranjate. Chiar dacă are propietari privaţi, fiind clădire istorică, proprietarii au ogligaţia să o întreţină. Sper ca oricine o are acum s-o renoveze şi să facă ceva folositor cu ea.
Mai sunt cateva, insa acolo partea cu Casa, este singura ramasa neingrijita.
Arata jalnic. Pe siteul Municipiului Baia Mare apare le atractii turistice. Sper ca primaria sa ruseasca sa reintre in posesia ei.
ce paragina. tara asta intreaga e o paragina indiferent de istorie. nobody gives a shit
Asta speram si noi, insa nu stiu ce sa zic.
Oamenii au adus-o in halu asta.
Oh, doamne, nici nu vreau să mă gândesc de ce s-a întâmplat o astfel de poveste cu această casă. Sper ca ştirea care spui că circulă prin oraş să se adeverească, casa să fie renovată şi deschisă pentru a fi vizitată de călători.
Si noi speram. Va tin la curent 🙂