Daca saptamana trecut am facut o mica incursiune in lumea gastronomiei italiene din Baia Mare, azi vom face o vizita gastronomiei franceze.
Pana acum un an in orasul nostru nu se deschisese un local cu asemenea specific, asa ca cine a avut ideea asta se poate numi un deschizator de drumuri. Localul este situat pe celebra strada Scolii din oras, in plin centrul buricului.
Meniul este incarcat cu o gama diversificata de clatite. Picante, dulci sau sarate le veti gasi pe toate doar La Creperie. Sincer, nu am reusit sa gust din fiecare sortiment, dar recuperez pe zi ce trece. La inceput am fost putin sceptic, avand in vedere meniul destul de simplist, dar cu timpul m-am convins atat eu cat si concetatenii mei ca acel local merita o vizita, pentru ca lucrurile ce le putem degusta acolo sunt la fel de bune ca si cele din Franta.
Bineinteles ca bautura nu are cum sa lipseasca de langa o placinta satioasa, astfel ca cei de acolo ne imbie cu cidru. Pentru noi, era ceva necunoscut, nu prea suntem renumiti ca mari bautori de cidru, dar trebuie sa stiti ca cidru si placinta sunt doi prieteni foarte buni.
Personalul este foarte amabil, servirea este de nota 10. Omul a investit in local, iar asta se vede de la primul contact vizual cu localul si meniul. Nu ratati o bucata din Franta in Baia Mare.
Nota
Pret: 8
Ambianta: 10
Servire:10
Ambianta: 10
Servire:10
Sursa foto: bmcity.ro
Eu sunt fana clatite, mai ales cele sarate, pe care le consider un fel de mancare.
Ce inseamna pret: 8?
Poi, nu sunt foarte ieftine 🙂
la mine în oraș sunt crepării de ani buni. merge treaba bine de tot
Tu chiar mananci in fiecare zi la cate un restaurant?
Nu chiar :)) Dar imi place sa incerc localurile de pe aici
Si mie imi plac clatitele si, in general, toate chestiile astea mai simple… placinte, pateuri, langosi… 🙂
Arata foarte bine platoul ala … abia am mancat dar tot l-as degusta daca-ar fi in fata mea 😀
PS: ti-am dat un email … nu stiu daca l-ai vazut …
„Clatitarie” deci.
Fac si „quiche” acolo?
L-am vazut, si ti-am si raspuns 🙂
Oare de ce n-ar merge?? 🙂
Da, langosi…Mama ce dor mi-e de un langos 😀
Clatitarie :)) Nu am vazut in meniu quiche.
mmm mi-ai facut pofta de niste clatiteeee…. dar romanesti sa fie :))
Clatite sa fie 🙂
M-ai convins! Vă fac cât de curând o vizită. Nu am cunoștințe exacte, însă nici în București nu am auzit de un loc asemenea celui prezentat de tine. Jos pălăria!
Baia Mare are multe de oferit, nu te limita doar la ei 🙂
Au pastrat pretul la cidru, dar au micsorat cantitatea… Inainte iti dadeau 250 ml de cidru de acei bani, acum iti dau 150 ml. Si apoi sa imi zici ca merge cidrul cu clatitele, ca de 150 ml cine mai apuca sa guste si cidru si la clatite? Pacat, pacat! Un local care se mandreste ca e singurul din Baia Mare care ofera aceasta bautura, sa recurga la astfel de masuri.
In rest, nu am nemultumiri, clatitele sunt minunate, acum au diversificat meniul, ofera si alte feluri de mancare, dar repet, mie una nu mi-a picat bine cand mi s-a adus la masa paharul de cidru pe trei sferturi gol…