Maidanezii sunt o problemă

maidaneziDe ceva timp încoace, se poate observa cu ochiul liber prin Baia Mare, că s-au înmulțit haitele de maidanezi. Problema e că administrația locală nu are suficient personal pentru a face față acestui flagel. Asta se întâmplă chiar dacă ne lăudăm cu un adăpost foarte modern și bine dotat, unde maidanezii ar putea să își petreacă timpul.

Iubitorii de animale au sărit ca arși, atunci când au auzit de legea amendării persoanelor care hrănesc animalele fără adăpost. Iubesc animalele, dar nu sunt de acord să mențin active și periculoase haite întregi de maidanezi pe străzi. Mulți devin periculoși, atacă pe oricine fără nici o frică, iar spitalele se umplu de oameni mușcați.

Celor care iubesc aceste animale, nu le convine nici o soluție pe care o au cei de la primării. Dacă tot le plac așa de mult, nu înțeleg de ce nu le adoptă, Luați-i de pe străzi, oferiți-le o casă, o  masă și demonstrați că vă pasă prin acte, nu doar prin vorbe aruncate. La organizarea unor târguri de adopție de animale, de obicei se prezintă puțină lume și  e aceeași aproape mereu.

Avem probleme mult mai grave  decât cele create de maidanezii din România, însă și aici trebuie intervenit. La adăpostul din Baia Mare pot fi cazați aproximativ 800 de animale fără adăpost. Mi se pare remarcabilă cifra și realizarea celor din administrația locală. Aproape jumătate din cei 2000 de maidanezi înregistrați pe raza orașului și-ar putea găsi un loc aici.

Pentru cei din Baia Mare, soluția o reprezintă implicarea. De aceea, aici găsiți numărul de telefon pentru a putea lua legătura cu cei de la Adăpost.

Sursa foto.

50 de comentarii

  1. Exact aceeasi situatie si in Bucuresti. Cam toata lumea ii hraneste (nu ca ar trebui lasati sa moara de foame)si nu neaparat din mila, ci, preventiv „ca sa nu se inraiasca de foame si sa nu ne muste”… Cu adaposturile nu prea tine figura, sunt prea costisitoare. Cine sa se ocupe insa de birth control-ul maidanezilor? Autoritatile au alte puncte de bifat in agenda…

  2. ONG-istii doar vocifereaza inutil si pe langa subiect. Le plac cainii, dar de la distanta.

  3. Daca ii strangem de pe strzi nu ii ok, daca ii castram nu ii ok, daca ii tinem in adapost nu ii ok. Dar daca stau pe strazi si omoara oameni e ok? Asa ar trebui sa gandeasca autoritatile. Sunt pusi acolo sa gaseasca solutii.

  4. Eu sunt un iubitor de animale. Sincer nu cred că este corect să spui „dacă îi iubești să-i iei acasă”. Asta ai putea să-i zici celui care îi abandonează pe stradă.

    Consider că primul lucru care trebuie făcut este sterilizarea animalelor (cu și fără stăpân). Iar cei care optează să nu le sterilizeze ar putea să plătescă o taxă de „crescător autorizat”.

  5. Și apropos… la cabinetele veterinare vezi o mulțime de iubitori/ONG-isti care le sterilizează pe banii lor. Mulți nu pot să mai adopte încă un animal pentru că deja au destule.

    E de ajuns să mergeți o oră într-un cabinet veterinar și o să vă schimbați părerea.

  6. Eu zic ca e corect, din moment ce cei mai vehemnti contestatari sunt iubitorii de animale. Daca iubiti animalele, nu le suportati pe strada etc. Ce va opreste sa le primit in casa voastra? Astfel nu ar mai fi maidanezi, ei ar fi fericiti etc.

  7. Scuze, nu vreau să poluez topicul foarte mult, dar asa cum spuneam: nu este vina mea ca o gramada de oameni needucati prefera sa abandoneze pui pe strada in fiecare an in loc sa-si sterilizeze animalele.

    Faptul ca le hranesc nu stiu cat de rau este: gandeste-te ca un caine infometat este mai agresiv decat unul hranit.

  8. Nu poluezi 🙂 Nu e vina ta si nici a multora, dar nu e corect ca atunci cand vin hingherii sa nu fie lasati sa isi faca treaba. Nu e normal ca maidanezii sa fie hraniti, ingrijit langa blocuri,loc de joaca etc. E normal sa fie colectati si dusi la Adapost.

  9. Eu sunt de parere (spre deosebire de alti iubitori) ca un adapost cu conditii decente este mai potrivit pentru un animal decat strada. Din pacate in Bucuresti adaposturile sunt doar niste „abatoare”.

    Si cred ca solutia umana este sterilizare. Si DA, este vina multor ONG-uri ca au tocat banii de sterlizare… dar nu cred ca in secolul 21 este OK sa masacrezi o populatie doar pentru ca niste tembeli au tocat banii.

  10. Maidanezii sînt o problemă din cauza noastră, a oamenilor. Dacă se luau măsuril la timp, lucrurile ar fi fost mult mai simple. Din păcate problema maidanezilor a fost mereu ultima pe lista de priorități în România.

    În ultimul timp au apărut numeroase adăposturi care încearcă să-i sterilizeze, să-i deparaziteze și să le găsească un stăpîn. E greu însă, foarte greu.

    Pentru că rata cu care se înmulțesc cîinii de stradă depășește cu mult rata de procesare a adăposturilor. Din cauza lipsei de fonduri, a indiferenței etc.

    De asemenea există oameni care ajută cîinii pe banii lor: îi duc la veterinar, le plătesc operații, mulți veterinari ajută gratis (am văzut-o cu ochii mei).

    E ușor să strigi ”luați-i de pe stradă, omorîți-i dacă e nevoie”. E simplu să spui ”dacă iubești cîinii, ia-i pe toți acasă”. Un animal de companie e o responsabilitate și implică niște costuri. Nu toată lumea e pregătită pentru așa ceva.

    Din moment ce noi, oamenii, ne-am declarat stăpîniii lumii, problema cîinilor este problema noastră. E responsabilitatea noastră să o rezolvăm, iar felul în care o vom face va reflecta nivelul de maturitate morală pe care îl avem

  11. Nu e problema mea si nici a familiei mele. Eu nu am avut si nici nu o sa am caine sau animal de companie. Si nu pentru ca nu ne plac animalele, ci pentru ca eu consider ca la bloc nu e ok. Dar cei care se declara mari aparatori ai animalelor, care sar mereu primii cand se incearca rezolvarea problemei, ei ar trebui sa fie primii care sa ii culeaga de pe strazi. Am prieteni care au fost mutilati din cauza maidanezilor, nu e ok ca aceste animale sa fie pe strazi. Daca se incearca coelctarea lor de acolo, trebuie lasati sa isi faca treaba.

  12. Degeaba, sunt o mare problema dar nimeni nu face nimic, chiar daca se primeste bani frumosi pentru gasirea unor solutii potrivite.

  13. La noi s-a marit spatiul la Adapost, insa sunt doar 2 hingheri pentru intreg orasul Baia Mare. Cam putin la 2000 de caini.

  14. Complet de acord cu tine. MAIDANEZII SUNT O PROBLEMA!!!! Ma lupt zilnic cu cei din fata blocului. Este bine ca totusi cei din Baia Mare au solutii

  15. Imi plac animalele in general. Nu imi place sa le vad eutanasiate si nu mai stiu cum omorate… dar ajung la concluzia ca e mai bine sa scapam de ele, pentru ca mai mult sufera nehranite, batjocorite, si batute de fiecare „om” mai animal decat respectivul catel…

    Oamenii in loc sa adopte caini de pe strada, care cu putina munca, ajung niste catei frumosi, dresati si tot asa, ei stau si cumpara de-aia de rasa, ca de, ceilalti nu sunt din acelasi neam. Si mai dau si cu zecile de milioane.
    E trist sa vezi ce mentalitate au unii.

  16. Să-ţi spun cum se procedează în anumite oraşe cu maidanezii. Sunt adunaţi periodic, săltaţi în dube şi vărsaţi în alt oraş decât acela de unde au fost culeşi iniţial. Ştii cum observăm? Dispar pentru câteva zile anumiţi câini cu care te obişnuieşti sau nu într-o zonă a oraşului, dar apar alţii, bulversaţi, năuciţi, în mijlocul şoselei, parcă neştiind ce naiba li se întâmplă. Şi tot aşa. Iată implicarea! Unde ziceai să sun?:)

  17. Pe de-o parte iti e mila de ei, pe de alta iti este teama cand ii vezi in haita ca trec latrand nervosi pe langa tine. Cum o dai nu e bine, eu zic ca acesti maidanezi chiar reprezinta o problema ce trebuie rezolvata intr-un fel sau altul de autoritati.

  18. Greu subiect ai ales… oricum o dai nu-i bine, fie sar „iubitorii de animale”, (ghilimele sunt absolut necesare), ori adepţii soluţiilor radicale… Soluţia nu eu sunt plătit să o găsesc, d’aia avem autorităţi alese. Totuşi în nume personal pot să afirm că strada, oraşul, parcul etc. aparţin de drept oamenilor, sub nici o formă maidanezilor.

  19. Sunt un iubitor de animale, dar până la o limită. Nu o să pot înțelege vreodată pe tâmpiții ăia care s-ar pentru soarta maidanezilor. Sunt de acord să nu-i eutanasiem, dar să-i sterilizăm ar fi o soluție, în timp am scăpa de ei. Pe de altă parte înțeleg foarte bine ONG-urile străine care se opun exterminării maidanezilor din România, dacă ei acasă nu au așa ceva, evident ei nu știu ce înseamă să fi alungat de o haită de câini comunitari… Ajung să cred că asta va fi o problemă fără sfârșit pentru România…

  20. Si eu iubesc animalele, la bunici am caine, pisici. Doar ca maidanezii sunt o problema si trebuie rezolvata.De ce in Germania nu am vazut maidanezi? De ce in Londra, in 8 luni petrecute acolo, nu am vazut nici un maidanez?

  21. Întrebarea era retorică. Nu aşteptam răspuns pentru că nu te ţine nimeni de vorbă cu astfel de poveşti:)

  22. Aceeasi problema si la Craiova. Si eu iubesc animalele dar nu le vreau pe strada. Sunt de aceeasi parere, cei care nu ii vor in adaposturi, sa ii ia la ei acasa. Nu stiu cum poti sa iubesti un animal si sa il lasi sa moara de frig si de foame pe strazi.

  23. Inseamna ca stai prost cu matematica !! 1.000.000 de maidanezii eutanasiati = zero maidanezi !!!! Ce e asa de greu ????

  24. EUTANASÍE s. f. 1. Moarte fără dureri. 2. Metodă de provocare a unei morți nedureroase unui bolnav incurabil, pentru a-i curma o suferință îndelungată și grea. [Pr.: e-u] – Din fr. euthanasie. Sursa: DEX.
    Şi zoofil e cu totul altceva, dar psihopatologia explică îmbinarea aceasta de succes între minţile criminale şi obsesiile sexuale.

  25. În Baia Mare doar ONG-iştii mai fac la ora actuală sterilizări. Din bani proprii sau donaţii. Vă rog să lătraţi în altă parte.

  26. Nu ştiu cât de mult ne aparţine strada, dar maidanezii aparţin stăpânilor strămoşilor lor care i-au aruncat în stradă sau nu i-au sterilizat, deci a unor cretini iresponsabili. Pun pariu că şi în eventualitatea exterminării lor (pentru că eutanasie înseamnă cu totul altceva), în doi-trei ani îi avem la loc. Sursa? Concetăţeni de-ai noştri „responsabili” cărora le aparţine strada la fel de mult ca şi nouă celorlalţi.

  27. Pentru că în ţări civilizate s-a instituit de mulţi ani o evidenţă a animalelor şi au programe coerente de streilizări. De unde şi rezultatele care sunt statornice. Noi, în stil pur românesc, ne jucăm de-a sterilizarea de vreo 16-17 ani de când s-a ridicat problema la nivel naţional şi acum sosim cu soluţia asta pompieristică şi barbară: să îi exterminăm.

  28. dupa ce au ucis 14 oamenii si au sfasiat peste 2 milioane mafia cutomaniaca face noi si noi victime.si romanii stau ca vitele sa fie muscati de maidanezi,ei si familiile lor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*