Sâmbătă zâmbim

Comedia, una dintre ramurile artei, ne caracterizează pe noi, cei care ne pierdem vremea în această țară. Mereu ne place să spunem că noi facem haz de necaz și, cu un pic de umor, am trecut peste toate problemele.

Deh, să știți că nici noi, ăștia din nord-vest, nu suntem diferiți. Avem ca prim reprezentant pe Unguru Bulan, omul care a arătat că ungurii și românii pot sta unul lângă celălalt, fără să își dea în cap.

Nu cred că există cineva care să nu fi auzit de el și haverii lui, Frătzică și C8ilu. Așadar, dacă vremea ne joacă feste, eu vă recomand să vă descrețiți frunțile.

Sursa foto.

21 de comentarii

  1. Mersi, Robert 😉 Cele 10 minute fără 3 secunde de veselei îmi vor menţine cu certitudine starea pozitivă până sâmbăta viitoare, când sper să nu mă laşi fără doza de bună dispoziţie :))

  2. Eu nu auzisem, dar m-am distrat copios la vizionarea clipului. Ce mai poti spune, manelistu’ tot manelist ramane. 🙁
    Tare si faza cu Vasile Blaga. :))

  3. Eu pot spune ca am crescut cu unguru bulan, eram prin clasa a V-a cand am auzit prima data de el, dar nu il ascultam asa frecvent, dar dupa ce s-a mutat pe youtube si a pornit si cu Tzara lui Fratica, de atunci il urmaresc episod de episod, atat la vlog cat si la unguru bulan.

  4. Unguru Bulan și Erdeeș (ce vremuri…). Oricum, îmi place la nebunia seria lui de glume și modul de expunere. Referitor la liceul Vasile Blaga, asta e maximă. 🙂

  5. Inainte il ascultam doar la radio pe unguru’ bulan. Am aflat despre tara lui fratzica acum o luna sau doua, mi-a placut, insa am uitat sa ma mai uit. Acum o sa recuperez, pentru ca este foarte tare:D

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*