Sondaj cu cianurare

De obicei, pățaniile din acest oraș se reflectă în majoritatea localităților din România. Acest sondaj, la care vă invit să răspundeți prezenți, nu se adresează neapărat locuitorilor acestei urbe.

Știm cu toții că în anul 2000, Baia Mare și-a făcut un renume destul de prost, datorită dezastrului ecologic pe care l-a provocat societatea Aurul. Atunci, un iaz de decantare, plin ochi cu substanțe cianuroase, s-a surpat.

Apa infestată a ajuns să distrugă ecosisteme întregi pe teritoriul României, Ungariei, Serbiei și Bulgariei. Valul de cianură a ajuns chiar și în Marea Neagră. Deci, puteți să vă imaginați magnitudinea dezastrului de atunci.

Minereu de prelucrat mai avem, firme interesate de prelucrare sunt și ele. Modul de prelucrare prin cianurare e ceea ce multor nu le convine. Alții își doresc locuri de muncă și așteaptă deschiderea uzinei.

Deocamdată, totul se află în stand-by, primăria și Romaltyn sunt la cuțite. Presa băimăreană s-a situat de-o parte și alta a baricadei…depinde de interesele fiecăruia. Noi avem datoria să ne spunem părerea. Ne dorim sau nu ne dorim? Locul și modalitatea e simplă:

SONDAJ

10 comentarii

  1. Eu am zis prezent la sondaj, însă nu ştiu dacă o să se ţină cont de părerea unui simplu cetăţean. Cianura asta, bat-o vina, mă sleieşte de puteri şi chef numai când aud de ea.

  2. Indiferent cat ne-am zbate, se va face tot cum vor ai mai mari. Dar macar sa avem constiinta impacata, noi am incercat.

  3. Imediat după 1989, România devenise ţara deşeurilor toxice. Veneau din toată Europa containere cu deşeuri radioactive şi otrăvitoare. După ce şi-au făcut plinul, cei de la guvernare au spus stop!
    Acum, tot cei de la guvernare vor lua o decizie într-un fel sau altul. Bine nu va fi în niciun fel. Dacă de redeschide robinetul scurgerilor de noxe, au de suferit toţi locuitorii urbei şi nu numai. Dacă nu se redeschide, nu există locuri de muncă.

  4. Poate ca i-as mai intelege pe locuitorii din alte zone sa fie naivi su indiferenti dar voi, care ati vazut cu ochii voostri ce usor se poate produce o catastrofa ecologica , e normal sa fiti impotriva. Si eu sunt impotriva chiar daca nu stau aproape. Cred ca exista si alte metode de exploatare, mai scumpe dar mai sigure. Intre profit si siguranta oamenilor eu as renunta la profit.

  5. Contra cianurării.
    În privinţa locurilor de muncă, s-ar găsi investitori şi, ca urmare, noi locuri de muncă dacă consiliul nostru judeţean ar avea un pic de vino-ncoace 😉

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*